Nici zilele de 12, 13 și 14 iulie, până la prânz nu sunt neplăcute. Dimpotrivă, în ciuda multor cuvinte, zilele trec vesel, alături de cei dragi. Viața lor devine un du-te vino. Nu-și află locul, pleacă, se-ntorc, o iau de la capăt, agitația și instabilitatea își pun amprenta pe existența lor dar ei au impresia că trăiesc viața intens, din plin, că savurează acest prea-plin al vieții de fiecare zi, în care tot timpul au de lucru, tot timpul sunt solicitați, tot timpul sunt pe drumuri. Plăcerile vieții îi cheamă iar ei nu le rezistă. După atâtea petreceri, la un moment dat, e normal să te și doară capul sau stomacul. Ceea ce nu ar fi exclus să se întâmple între 14 și 16 iulie. În acest răstimp sănătatea le dă semnale că au exagerat și-i cheamă, astfel, la norma. Un regim, o pauză, o dietă și mai ales o măsură în toate sunt cele mai bune leacuri pentru excesele comise anterior. Doar la locul de muncă, ziua de 16 se poate asocia cu o măsură organizatorică ce-i va afecta. Poate nu acum, ci peste niște săptămâni. Între 17 și și 18 iulie fac pe vitejii, discută de pe poziții de autoritate (morală, profesională), atunci când sunt solicitați să ofere un punct de vedere. Și totuși, pot avea noroc la contracte, în etapa finală a negocierilor, când, înaintea semnării, își pot convinge angajatorul sau viitor asociat de o condiție ce-l avantajează doar pe el.

Vezi toate zodiile aici:

Berbec Berbec Taur Taur Gemeni Gemeni Rac Rac Leu Leu Fecioara Fecioara
Balanta Balanta Scorpion Scorpion Sagetator Sagetator Capricorn Capricorn Varsator Varsator Pesti Pesti
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.