Mergi direct la conținut »
Hotel din Iași rechiziționat pentru cazarea românilor întorși din străinătate. Au ajuns ultimele trei avioane
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România

Hotel din Iași rechiziționat pentru cazarea românilor întorși din străinătate. Au ajuns ultimele trei avioane

Un hotel din Iași a fost rechiziționat de autorități pentru cazarea persoanelor aflate în carantină, dar cele 150 de locuri obținute în acest mod nu sunt suficiente.

De Mihai Niculescu,

Sunt mai bine de 1.000 de persoane aflate în carantină numai în Iași, în condițiile în care doar marți au venit din străinătate trei avioane pline cu români.

Cursele aeriene au fost suspendate prin ordonanță militară dinspre Marea Britanie, Belgia şi Olanda, dar au fost permise în continuare cele umanitare. Trei curse au aterizat duminică pe Aeroportul din Iași, de la Londra şi Eindhoven, respectiv Billund.

Toți pasagerii, aproape 300 de persoane, au fost introduși în carantină, iar autoritățile ieșene au avut nevoie de spații suplimentare, arată Ziarul de Iași.

Ca să îi poată caza pe toţi, Instituţia Prefectului a recurs pentru prima dată la una dintre prevederile dure ale Ordonanţei nr. 1/1999, privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă instituite din cauza pandemiei de coronavirus. În acest scop a fost necesară rechiziţionarea unuia dintre hotelurile din Iaşi, însă cele aproximativ 150 de locuri de cazare nu oferă un răgaz confortabil, arată sursa citată.

Directorul Aeroportului Iași avertizase că numărul celor care vor intra în carantină va creşte brusc, odată cu intrarea mai multor ţări în zona roşie a epidemiei provocate de coronavirus. Dacă destinaţiile din Italia, Spania, Israel, Austria, Franţa şi Germania au dispărut încă de luna trecută din programul zborurilor, de la începutul acestei săptămâni au fost şterse şi cele din Marea Britanie, Olanda şi Belgia.

Close
Închide
  Close