Omul de afaceri Mohammad Murad va scoate la vânzare Hotelul Majestic din Mamaia la un preț de minimum 7,5 milioane de euro, scrie Profit.ro.
Antreprenorul vrea să vândă atât hotelul, cât și grădina de vară și parcarea, în suprafață totală de aproximativ 15.000 de metri pătrați. Imobilul este dotat cu piscină exterioară, are 241 de camere duble, 13 apartamente și 8 camere duble family.
Acesta va fi al doilea hotel vândut de omul de afaceri libanez în ultimii ani. În toamna anului 2019, Murad a vândut și Hotelul Perla din Mamaia, pentru suma de 4 milioane de euro, către firma Inproiect din Iași. Banii obținuți din vânzarea Hotelului Perla au fost investiți în dezvoltarea unui complex la Olimp.