Patru persoane, o femeie şi trei bărbaţi, sunt cercetaţi în stare de reţinere, fiind suspectaţi că au furat un autoturism marca “Porsche”, pe 11 ianuarie, de pe bulevardul Decebal din Capitală.
Cei în cauză, cu vârste cuprinse între 23 şi 35 de ani, doi dintre ei cu domiciliul în Bucureşti şi ceilalţi doi în judeţul Ilfov, au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru furt calificat.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan a declarat că maşina în cauză era cu cheile în contact, în momentul furtului.
Ulterior, hoţii au dus autoturismul furat în Oradea cu intenţia de a-l trece graniţa. De asemenea, cei în cauză au solicitat proprietarului suma 12.000 euro, pentru returnarea bolidului.