Andrea Kojovici, un bucurestean de 24 de ani a reusit o escrocherie de proportii, prin telefon.
El si-a infiintat o firma - AK Telecom SRL, cu sediul in str. Vatra Luminoasa nr. 119 - si a incheiat cu Romtelecom un contract de furnizare servicii, fiindu-i atribuit numarul 89.88.161, adica unul dintre acelea ale caror impulsuri se taxeaza enorm. Apoi, a inceput sa contacteze diferite firme, aratandu-se interesat de marfurile sau serviciile lor si cerand sa i se transmita ofertele telefonic, cat mai detaliat, la numarul amintit. Pe cei care, mai circumspecti, il intrebau de ce numarul incepe cu pagubitorul 89, ii linistea spunandu-le ca nu e post cu suprataxa, ci e instalat in comuna Afumati. Unele firme i-au transmis faxuri de cate 20-25 de pagini, ba escrocul mai cerea si retransmiterea lor, intrucat ar fi fost ilizibile. Numai in doua luni, telefonul respectiv a inregistrat 482 milioane lei. Pacaliciul e cercetat in stare de libertate.