Busculadă într-un club din Italia, în timpul unui concert! Șase morți, dintre care cinci adolescenți, și peste 100 de rănițiIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„Aşteptam să înceapă concertul când am simţit un miros acru. Am alergat spre una dintre ieşirile de urgenţă, dar am observat că e blocată, iar agenţii de pază ne-au spus să ne întoarcem înăuntru. Unul dintre cei morți a pierit strivit sub mulțimea carea fugea panicată”, a declarat un tânăr de 16 ani, pentru repubblica.it.

Adolescentul a fost rănit, în urma busculadei, și a fost transportat la un spital din Ancona, într-o stare confuză, alături de prietena sa, potrivit sursei citate.

Totuși, acesta este contrazis de autoritățile locale, care spun că ieșirea de urgență era deschisă, dar ar fi cedat balustradele din zona care ducea spre ușa de afară, sub greutatea celor care s-au înghesuit să părăsească clădirea.

Din primele informații, a rezultat faptul ar fi fost vândute 1.400 de bilete de intrare, deși capacitatea maximă a clubului era de 871 de locuri, potrivit presei locale. Atâtea persoane s-ar fi aflat în club în timpul concertului rapper-ului Sfera Ebbasta.

Poliția a sechestrat mai multe documente, inclusiv resturi ale biletelor care au fost oferite pentru intrarea în club.

Tragedia din clubul Lanterna Azzurra a avut loc sâmbătă noapte, după ce o persoană ar fi folosit spray cu piper în interior.

Oamenii au fugit imediat spre ieșire, unde s-a creat o busculadă. S-au călcat în picioare în încercarea disperată de a ieși din clădire, iar cele mai multe victime au murit sau au fost rănite după ce au fost strivite în panica creată.

FOTO – Vigili del Fuoco


Citește și: REPORTAJ/ Orfanii crescuți de bunica Tania, caz prezentat de Libertatea în septembrie, au fost vizitaţi de Moş Nicolae. Au primit în ghetuţe 50 de lei şi un lego


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.