Senatorul USR Ștefan Pălărie a cerut marți, 21 ianuarie, chemarea președintelui Klaus Iohannis în Parlament pentru explicații în legătură cu anularea turului I al alegerilor prezidențiale, dar președintele Senatului, Ilie Bolojan, l-a oprit.
Cuprins:
„Noi nu putem să știm dacă datele din luna mai vor fi sigure, cu garanții sporite și dacă vom fi lipsiți de orice ingerință a unui stat străin fără să avem acest raport. Românii trebuie să știe, dacă vor mai veni la vot, care a fost procesul prin care turul 1 al alegerilor din luna noiembrie a fost în mod real anulat. Avem suspiciunea unui atac la esența democrației din România. Președintele țării, care era la Cotroceni în acel moment și care este astăzi...”, a spus Ștefan Pălărie, moment în care microfonul i-a fost tăiat, a relatat Antena 3.
Președintele Senatului și al PNL, Ilie Bolojan, a explicat că subiectul despre care vorbea senatorul USR nu este pe ordinea de zi, ci o declarație politică.
„Ați solicitat o intervenție pe ordinea de zi și, de fapt, ați făcut o declarație politică. Pot înțelege aceste lucruri, dar vom lua act de faptul că, atunci când un lider solicită intervenție pe ordinea de zi pentru o chestiune procedurală și face altceva, după vreo două intervenții îl vom considera neserios. V-o spun deschis”, i-a transmis Bolojan lui Pălărie.
Parlamentarii POT, sprijiniți de SOS și AUR, au strâns 161 de semnături pentru a iniția procesul de suspendare a șefului statului. Un singur parlamentar de la USR a semnat și el demersul, dar apoi s-a răzgândit, este vorba despre Emanuel Ungureanu.
Însă preşedintele PNL și al Senatului, Ilie Bolojan, a declarat cu o zi în urmă că demersul nu are mari șanse de izbândă pentru că foarte probabil nu se va ajunge la vot, din moment ce există un calendar de alegeri prezidenţiale.
Propunerea de suspendare din funcție a președintelui României poate fi inițiată dacă se strâng măcar 155 de parlamentari care să voteze, adică o treime din numărul deputaților și senatorilor. Acest criteriu a fost îndeplinit. Dar pentru ca propunerea să treacă de Parlament, trebuie 234 de voturi.
Câți parlamentari are fiecare partid:
Practic, chiar dacă partidele din opoziție, SOS, AUR și USR, se alătură demersului partidului care îl susține pe Călin Georgescu, adică POT, vor fi numai 221 de voturi (parlamentari), ceea ce este insuficient.
Klaus Iohannis a anunțat luna trecută că rămâne președintele României până când se vor organiza noi alegeri prezidențiale, deși mandatul său a expirat pe 21 decembrie 2024, după anularea de către CCR a alegerilor prezidențiale, câștigate surprinzător de Călin Georgescu în primul tur. Astfel, turul 2, în care intrase și Elena Lasconi (USR), nu a mai avut loc.
Moshu 21.01.2025, 20:37
Oare de ce retin eu ca CCR a decis anularea alegerilor si nu Johannis ?? Ce sens are chemarea lui Johannis in parlament pentru anularea alegerilor ? De ce nu-l convoaca pe presedintele CCR ? Saracii astia de la usr sunt slabuti rau la capitolul politica,habar n-au cum se face,doar "se baga-n seama" pe linga subiect !!
dinamo_forever_77 27.01.2025, 18:32
Prin comentariul tau in schimb....ne-ai aratat eminenta cenusie din spatele politicii romanesti. Bolojane....tu esti bre?
nasty1 21.01.2025, 20:43
Bolojan/PNL e la fel de ticalos ca pesedistii.
dinamo_forever_77 21.01.2025, 21:38
Practic un lucru care s-a vazut imediat dupa ce a devenit acest bolojan presedintele pnl-ului. Practic o rusine ca si al sau partid! Ei nu inteleg ca problema lor este partidul in sine si actiunile sale. O sa mai pupati voi presedinte cand o zbura porcul!