Noi lucrări, împărțite în două etape, pentru modernizarea iluminatului public din Oradea, au fost scoase la licitație, relatează Bihoreanul. În cadrul proiectului, aproape 9.200 de lămpi cu sodiu vor fi înlocuite cu leduri, printr-o investiţie de 4,9 milioane euro.
„Schimbarea lămpilor cu sodiu se va realiza în trei etape. Prima etapă a inclus montarea a 2.038 corpuri de iluminat cu sursă LED, precum şi înlocuirea a 15 puncte de aprindere cu centrale de monitorizare şi analiză energetică. În etapa a II-a vor fi înlocuite 7.124 lămpi cu sodiu, iar în etapa a III-a vor fi înlocuite 2.044 lămpi cu sodiu", a transmis, vineri, Primăria Oradea.
Totodată, se arată în comunicat, prin înlocuirea lămpilor de sodiu cu corpuri LED, consumul de energie va scădea semnificativ, iar vizibilitatea în trafic va fi considerabil îmbunătăţită.
„În zonele unde au fost deja instalate astfel de lămpi, precum Bulevardul Nufărul - Cantemir sau Calea Aradului, vizibilitatea pentru participanţii la trafic este mult mai bună”, au precizat autoritățile locale.