Deși i-a așteptat cu masa pregătită și frumos aranjată, numai o nepoată și-a făcut apariția la cină, în timp ce ceilalți cinci nepoți l-au anunțat, în ultimul moment, că au lucruri mai bune de făcut decât să vină la el. Kelsey Harmon, nepoata acestuia, l-a găsit pe bunicul ei singur la masă, privind cu tristețe mâncarea pe care o pregătise cu atâta dragoste.

nepoata

Supărat și cu ochii în lacrimi, bătrânul s-a așezat la masă și a început să mânânce din burgerii gătiți pentru nepoții săi. Tânăra a postat pe Twitter o imagine cu bunicul ei stând la masă și mâncând însoțită de mesajul: „La masă cu bunicul. A făcut 12 hamburgeri pentru cei șase nepoți, dar numai eu am venit. Îl iubesc”. Imaginea a devenit imediat virală și internauții au început să îl încurajeze pe bărbat și chiar să îi trimită îmbrățișări.„Am început să plâng când am văzut postarea. Tot ce își dorea era să petreacă timp cu nepoții lui”, a scris un internaut, precizând că postarea l-a făcut să înțeleagă mai bine importanța familiei.

Pe de altă parte, alți utilizatori ai rețelei de socializare au fost atât de supărați încât au început să-i amenințe cu moartea pe nepoții care au îndrăznit să-și dezamăgească bunicul, fapt pentru care tânăra a revenit cu un mesaj, rugându-i să-i lase verii în pace. „Papaw e bine, prieteni, vă promit! Și își iubește toți nepoții în mod egal. Vă rog, încetați să mai trimiți amenințări cu moartea verilor mei. Totul este ok”, a spus nepoata.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.