Pacientul, în vârstă de 30 de ani, suferă de sindromul Down, iar gestul asistentului reușește să-l calmeze și să-l facă să accepte tratamentul de care are nevoie, notează presa braziliană.

“Știu riscul la care mă expun. Dar fiindcă este un pacient special, are nevoie de multă afecțiune”, a declarat Raimundo Nogueira Matos, asistentul în vârstă de 38 de ani.

Asistentul lucrează de opt luni în prima linie a luptei împotriva COVID și, conform presei braziliene, s-a aflat pentru prima oară într-o astfel de situație.

După ce a analizat ce alternative are, a decis că singura modalitate de a calma pacientul și a-l face să accepte masca de oxigen de care are nevoie este să-l ia în brațe, a mărturisit Raimundo Nogueira Matos.

Fotografia cu cei doi a fost postată inițial pe pagina de Facebook a Centro de Apoio Geriátrico, un centru de îngrijire pentru vârstnici și în scurt timp a devenit virală, oamenii aplaudând gestul asistentului.

Fotografia a fost făcută de un alt pacient, care a asistat la scena înduioșătoare.

O altă imagine extrem de puternică a venit din Brazilia săptămâna trecută, când rude ale pacienților infectați cu noul coronavirus au fost surprinse stând la coadă ca să umple buteliile de oxigen, după ce spitalele au rămas fără rezerve de oxigen pentru cazurile severe de COVID.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI