Avionul s-a prăbușit miercuri, 24 iulie, la scurt timp după ce a decolat de pe Aeroportului Internațional Tribhuvan din Kathmandu, având ca destinație orașul Pokhara. Pe rețelele sociale au apărut imagini din momentul părbușirii aparatului de zbor. 19 persoane se aflau la bordul avionului, iar pilotul este singurul supraviețuitor, relatează presa internațională.
În imaginile publicate în mediul online se vede cum avionul, care nu apucase să ajungă la o înălțime foarte mare, se înclină la un moment dat și se prăbușește nu departe de o pistă a aeroportului. Cel mai probabil, momentul a fost filmat de o persoană dintr-un autobuz de pe pistă. De altfel, acolo se afla și un alt avion cu scara pregătită.
A video captured moments before the plane crash at Kathmandu, Nepal today. The sight is both haunting and heartbreaking, a stark reminder of the fragility of life. Thoughts and prayers with the families and friends of those affected. pic.twitter.com/ouO8uvwrd6— Prerna Bhardwaj (@prernabhardwaj_) July 24, 2024
În urma impactului avionului cu solul, a izbucnit un incediu violent, din care s-a ridicat un nor negru de fum.
Horribly tragedy … Nepal plane crash killed 18 at least … last year in January 2023 Yeti airline flight crashed near Pokhara killing 72… this time it’s Saurya Airlines … This plane was also Pokhara bound . #NepalAircrash pic.twitter.com/MLPqfFPcPK— Rohit Vishwakarma (@RohitVEditor) July 24, 2024
Totul s-a întâmplat în jurul orei locale 11.15 (8.30 ora României), iar, potrivit BBC, era vorba despre un zbor de testare, ca parte a unei verificări de rutină pentru întreținere.
Șeful aeroportului, Jagannath Niraula, a declarat pentru BBC Nepal că accidentul „s-a produs imediat ce (avionul) a părăsit solul, în nici măcar un minut”.
Autoritățile aeroportuare nu au fost în măsură să confirme cauza accidentului.
Șeful Aeroportului Internațional Tribhuvan a declarat că o evaluare inițială a arătat că avionul a zburat în direcția greșită.
„Imediat ce a decolat, a virat la dreapta, când ar fi trebuit să vireze la stânga”, a declarat Niraula pentru aceeași sursă.
Foto: Profimedia