Imagini din pivnița din Budapesta în care 30 de sclavi români au trăit 11 ani. Erau obligați să muncească într-o fabrică de deșeuri

 1 comentariu
Arhiva foto

30 de copii şi de adulţi din România au fost transformați în sclavi și exploataţi 11 ani, pe teritoriul Ungariei, de o reţea românească de trafic de persoane. Membrii bandei își păcăleau victimele cu promisiunea unui loc de muncă la Budapesta. Poliția maghiară a publicat imagini din pivnița în care erau ținuți „sclavii din România”, forțați să lucreze într-o stație de sortare a deșeurilor din Budapesta, scrie Blikk.

5 bărbaţi şi trei femei, din aceeași familie, din Ozun şi din Chilieni, de lângă Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, au fost reţinuţi, de autorităţile maghiare, alături de un alt bărbat care acţiona exclusiv pe teritoriul ungar.

Potrivit DIICOT, din cercetările efectuate a reieșit că, începând din 2013, cei 7 au constituit un grup infracţional organizat în scopul obţinerii de beneficii materiale, din exploatarea prin muncă pe teritoriul Ungariei, a mai multor victime, copii și adulți.

Victimele din centrele de plasament, atrase cu salarii de 1.000 de lei, cazare și masă

Membrii grupării de crimă organizată „au recrutat persoane vulnerabile, cu situaţii financiare dificile şi fără relaţii de familie stabile, pentru a evita astfel riscul de a fi căutate de rude”.

Victimele predilecte au fost cele provenite din centrele de plasament, care, prin promisiuni false, un salariu de 80.000-100.000 forinţi lunar, între 1.000 și 1.200 de lei pe lună, cazare şi masă, program de muncă de 8 ore pe zi, 5 sau 6 zile pe săptămână în cadrul unei întreprinderi de prelucrare a deșeurilor din Ungaria, au fost uşor de convins şi exploatat.

În fapt, victimele au fost duse în Ungaria de doi soţi, liderii bandei. După sosire, pretextând formalităţi de angajare, le-au luat documentele de identitate pentru a le limita libertatea de mişcare.

Puși să muncească 24 de ore din 24

Acestea au fost cazate fie într-un imobil impropriu, într-o baracă de scândură, fără mobilier, sau în beciul unei locuinţe, în Szigetszentmiklós sau Halásztelek, de unde erau transportate la o fabrică de prelucrare a deşeurilor menajere şi obligate să muncească.

Victimele au fost constrânse, inclusiv prin violenţă, să aibă un program de lucru „la limita suportabilităţii fizice şi psihice”, „chiar 24 de ore, 7 zile pe săptămână” şi un „regim de viaţă inuman”, fiind supravegheate permanent în timpul muncii.

Fără mâncare, fără medic

De asemenea, românii exploataţi s-au confruntat cu lipsa hranei şi a unor condiţii minime de locuit, cu refuzul de a li se acorda asistenţă medicală şi cu obligaţia de a presta munci gospodăreşti după programul de lucru.

Imaginile poliției maghiare arată beciul închis cu lacăt în care erau înghesuiți românii. Fără apă, instalație electrică sau izolare. Pereții sunt distrusi, saltele - mucegăite, mizerie de nedescris.

Sumele de bani rezultate din activitatea infracţională au fost însuşite aproape integral de membrii grupului infracţional organizat.

Cum recrutarea victimelor şi transportul acestora s-au realizat atât pe teritoriul României, cât şi pe cel al Ungariei, a fost încheiat un acord între DIICOT şi Parchetul General Budapesta, ancheta din Ungaria fiind condusă de Biroul Naţional maghiar al Poliției Anti-Revoltă (KR NNI). A fost vizată infracţiunea de trafic de fiinţe umane şi muncă forţată.

Zeci de mii de euro, bijuterii, mașini și două pistoale

În urma acţiunilor derulate în cele două ţări, au fost identificate şi ridicate sumele de 49.150.000 de forinţi (circa 120.000 de euro), 5.990 de euro, aproximativ 350 de grame bijuterii, două autoturisme, înscrisuri, două pistoale, precum şi alte mijloace de probă.

De asemenea, în cursul percheziţiilor efectuate în Ungaria au fost identificate alte peste 20 de persoane, posibil victime ale traficului de persoane.

Pe 12 noiembrie 2024, autorităţile maghiare au dispus reţinerea membrilor grupării de criminalitate organizată, după o acțiune la care au participat 70 de ofițeri de poliție, inclusiv cei de la Unitatea de Operațiuni a Centrului de Combatere a Terorismului.

6 suspecți au fost arestați, alți doi sunt sub supraveghere penală.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    michi 19.11.2024, 16:58

    Sa-i vedem la inchisoare, daca nu se prescriu faptele pana ajung in instanta!!!

ALTE ȘTIRI
Ion Marcu în fața fabricii de mobilă, îmbrăcat  într-o cămașă în carouri.
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
07:56
Avionul Swiss s-a întors deasupra Atlanticului cu peste 200 de persoane la bord: „Panică pentru o urgență medicală”
07:54
Iranul a lansat 20 de rachete balistice după ce SUA au distrus 5 petroliere. 18 au fost interceptate
07:49
Un șofer de TIR a condus 30 de ore fără oprire, s-a odihnit 44 de minute și poliția i-a dat o amendă uriașă, în Italia
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!