Incendiu la mansarda unui bloc cu trei scări din Craiova. Pompierii, agresați verbal de locatari. O persoană a ajuns la spital cu arsuri

 20 comentarii

Un incendiu a izbucnit joi dimineaţă la mansarda unui bloc cu trei scări din municipiul Craiova, iar mai multe autospeciale intervin pentru stingerea focului.

UPDATE ora 13:20. Incendiul a fost stins, notează Adevărul. Potrivit sursei citate, 26 de locuințe de la mansardă (9 în prima scadă, 5 în a doua, 12 în a treia) au ars în totalitate, în cele 3 scări ale blocului fiind în total peste 186 locuințe (apartamente și garsoniere).

Au fost evacuate și autoevacuate 80 persoane. La acțiune au participat 200 de pompieri, subofițeri jandarmi, polițiști și alte forțe de ordine.

Dan Diaconu, prefectul județului Dolj, aflat la fața locului, a declarat că s-au luat măsuri pentru salvarea locatarilor. Patru persoane au necesitat îngrijiri medicale, dintre care două au fost transportate la spital cu arsuri la membrele superioare, potrivit GDS.

UPDATE ora 11:15. Incendiul a fost localizat și se lucrează la lichidarea ultimelor focare, a transmis Tania Vîlceanu, reprezentantul ISU Dolj pentru Libertatea. Potrivit sursei citate, incendiul a izbucnit la mansarda unui bloc cu trei scări, în formă de U. ”O singură persoană a fost transportată la spital, cu arsuri de gradul 1 și 2 pe mâini, iar o altă persoană a suferit un atac de panică, dar a refuzat transportul la spital. La fața locului intervin 10 autospeciale cu apă și spumă, trei autospeciale de lucru la înălțime, două ambulanțe SMURD și un echipaj de ambulanță”, a adăugat sursa citată.

Purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Tania Vîlceanu, a precizat că au fost doar agresiuni verbale la adresa pompierilor din partea locatarilor.

UPDATE ora 10:35. Incendiul s-a extins şi la alte blocuri din zonă, scrie Gazeta de Sud și Digi24. Potrivit Gazetei de Sud, pompierii se luptă cu flăcările de mai bine de două ore şi jumătate şi nu au reuşit încă să stingă focul.

Conform Digi24, locatari din blocurile cuprinse de flăcări i-au agresat pe pompieri. Oamenii le-au smuls pompierilor din mâini furtunurile cu care urmau să stingă incendiul. La fața locului au venit și polițiști. Trei persoane au fost duse la spital. Două dintre ele au suferit atacuri de panică, iar un bărbat a fost ars la mâini.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină la un incendiu izbucnit la un bloc de locuinţe din cartierul Craioviţa din Craiova.

Mai multe imagini cu flăcările și cu nori uriași de fum au fost publicate pe Facebook de martori.

La faţa locului s-au deplasat cinci autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară, un echipaj SMURD. De asemenea, la incendiu va fi trimisă şi o autospecială de lucru la înălţime.

Zeci de persoane au reușit să iasă la timp din clădire. O femeie a suferit un atac de panică și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (20)
  • Avatar comentarii

    Daniel9090 07.09.2023, 12:45

    Un pompier a fost agresat

  • Avatar comentarii

    Irinel 07.09.2023, 12:47

    Doamne fereste!

  • Avatar comentarii

    sorinzainescu68 07.09.2023, 12:56

    Bravo pompierilor

  • Avatar comentarii

    Aura1 07.09.2023, 12:57

    Doamne ferește

  • Avatar comentarii

    andreea.online 07.09.2023, 13:09

    Bine ca au reusit sa intre autospecialele; la cat de haotic s-a construit s-au ingustat atat de mult drumurile incat la astfel de evenimente, risca sa arda tot pana la interventie

ALTE ȘTIRI
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
08:01
Guvernul promite 3.000 de profesori în plus, dar protestele din educație continuă în Franța: peste 70.000 de oameni au ieșit în stradă
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
07:56
Fraudă cu TVA de 410.000.000 de euro în Europa: peste 300 de percheziții în 8 țări, 62 de suspecți reținuți. Cum funcționa schema și ce rol are România în ancheta EPPO
07:41
Șeful Ryanair avertizează că prețul combustibilului pentru avioane va rămâne ridicat în următoarele luni
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește