Aproximativ 30 de delfini au eşuat pe o plajă din Rio de Janeiro. Dintr-o dată, fabuloasele mamifere au apărut la mal, aduse - se pare - de un curent puternic care le-a împiedicat să mai înoate spre larg.
Când i-au văzut, oameni de pe plajă au conştientizat imediat pericolul de moarte în care se află delfinii. Unul câte unul, oameni şi-au aruncat haiele de pe ei şi au început să-i tragă disperaţi de cozi pe delfini pentru a-i trimite înapoi în apă.
Unul câte unul, oamenii au tras delfinii spre apă mai mare, de unde animalele au putut mai apoi să înoate spre larg.
Emoţionanta operaţiune de salvare a delfinilor a fost un succes: toţi au fost trimişi înapoi în apă.
Pe Youtube, unde a fost postată înregistrarea care a adunat într-un timp record aproape un milion şi jumătate de vizualizări, comentariile oamenilor vorbesc, în marea lor majoritate, despre umanitate şi recăpătarea încrederii în capacitatea oamenilor de a se mobiliza pentru a face un lucru bun.