Două persoane au fost ucise și alte cinci au fost rănite în timpul unor împușcături care au avut loc duminică, la o expoziție auto, într-un parc din cartierul San Pedro din Los Angeles, relatează Reuters.
Paramedicii trimiși la fața locului au dus șapte persoane la spitalele din zonă, iar două dintre ele, un bărbat și o femeie, au murit ulterior din cauza rănilor, a declarat Brian Humphrey, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Pompieri din Los Angeles.
Ceilați cinci răniți, patru bărbați și trei femei, aveau vârste cuprinse între 23 și 54 de ani, a spus Humphrey. Acesta nu a dat detalii despre motivul din spatele atacului armat, însă potrivit anchetatorilor, totul a început ca o dispută între două persoane.
Poliția încă nu a raportat dacă a identificat vreun suspect.
Expoziția auto a fost o adunare informală, mai degrabă decât un eveniment programat oficial, a spus Humphrey. Ca parte a culturii auto din sudul Californiei, proprietarii de mașini clasice și de low riders se adună adesea în locuri publice pentru a-și etala vehiculele.