Tot el a postat și fotografii cu cei doi, în care se vede cum tânăra era îmbrăcată cu colanți, ea și partenerul ei având adidași în picioare și gleznele goale.

„Aseară era puțin trecut de ora 19 și în Durău, ca și pe munte, era pustiu. Oamenii se pregăteau de sărbători, fiecare cu credințele și obiceiurile lor. Și a sunat telefonul, cu sunetul specific al Dispeceratului Salvamont, sunetul pe care după ani de zile de operațiuni începi să-l urăști în serile pe care vrei să le petreci în familie. Sunetul care de obicei nu aduce nimic bun la ore târzii, sau, cel mult, încă o provocare din acelea cărora le-am uitat și numărul, și zilele, și anii.

Doi tineri epuizați, uzi și înghețați în zona Vf. Toaca. Convorbirea și datele ușor confuze – au urcat din Durău și vor să coboare tot acolo, dar nu mai sunt în stare, n-au cazare în Durău și ar vrea să ajungă în noaptea asta la Piatra Neamț – mă duc cu gândul că temperatura corpului scade rapid, că până la lăsarea întunericului nu mai este mult și trebuie să intervenim rapid. Pentru a evita… o noapte foarte lungă.

Ce a urmat a fost doar rutină, nimic spectaculos, nimic din parfumul și trăirile operațiunilor pe muchie de cuțit. Redirecționarea grupului spre Vf. Lespezi și Cabana Dochia, mobilizarea echipei care asigura intervenția în zona înaltă, comunicații radio, echipare și procedura de prevenire a hipotermiei etc.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Undeva în zona Lespezi au fost găsiți. Uzi, înghețați, ținându-se în brațe pentru a-și păstra măcar ultimele senzații de căldură. Cât privește echipamentul cu care voiau să supraviețuiască unei ture de munte în apropierea altitudinii de 2.000 de metri, asta într-adevăr ne-a șocat.

Am văzut multe într-o viață petrecută în sfera oparețiunilor de salvare, dar să te aventurezi în imperiul ghețurilor în colanți și cu glezna goală, asta nici Dana Budeanu nu cred că și-ar putea închipui.

Au plecat din Durău pe la prânz, trecând prin fața bazei Salvamont fără să se informeze. De ce ar fi făcut-o, când au consultat telefonul care îi ghidează și după care 1.000 de metri diferență într-un munte acoperit de zăpadă, până pe vârf, e relativ aproape, sau cel puțin asta este sugestia pe care ți-o induce.

Au urcat în șapte ore, șapte ore de chin, șapte ore care îi apropiau cu fiecare minut scurs de un deznodământ tragic. În final au luat o singură decizie înțeleaptă. Au sunat la Dispeceratul Salvamont când încă aveau putere să vorbească și să se mai miște”, a povestit Paul Papalicef.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI