În ianuarie, polițiștii de frontieră au depistat 35 de pașapoarte și cărți de identitate false

Comentează
Politia de Frontiera a depistat 35 de cărți de identitate și pașapoarte false sau falsificate Foto: Poliția de Frontieră

În prima lună a anului 2020, poliţiştii de frontieră au depistat, în punctele de trecere, 35 de  documente de călătorie false, informează politiadefrontiera.ro.

Polițiștii de frontieră au găsit 35 de documente false, dintre acestea, 27 fiind cărţi de identitate false ori falsificate și 8 paşapoarte false ori falsificate pe care. Potrivit Poliției de Frontieră, posesorii acestor documente intenţionau să le folosească pentru a trece ilegal frontiera de stat.

Punctele de trecere a frontierei în care au fost descoperite cele mai multe persoane care au încercat să treacă ilegal frontiera folosind documente de călătorie false sunt Giurgiu și Nădlac II.

Poliția a constatat că, cele mai multe cărți de identitate și paşapoarte false sau falsificate erau documente bulgăreşti, românești, dar și italiene, portugheze, lituaniene, spaniole, franceze care au fost folosite  cu scopul de a ajunge în țări din vestul Europei.

În funcţie de cetăţenia persoanei care s-a legitimat cu un document fals, s-a constatat că cei mai mulți sunt cetățeni din state terțe, care au nevoie de viză pentru a călători în state ale Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte metodele de falsificare a documentelor de călătorie, pe primul loc se află contrafacerea în totalitate a acestora (25), fiind urmată de falsificarea parțială și  substituirea de persoană.

Modul de acțiune

Ca mod de acțiune se constată că cetățenii străini intră legal în România, în baza paşapoartelor personale valabile şi a unor vize eliberate pentru diverse motive - turism, studii sau muncă - sau sunt în evidență pe teritoriul țării noastre și se prezintă la ieşirea din ţară cu cărţi de identitate și pașapoarte false sau falsificate, pentru care plătesc sume considerabile de bani, pentru a ajunge în ţări din Spaţiul Schengen.

De asemenea, prin punctele de trecere din aeroporturile internaţionale, cetățeni din state terţe au încercat să se folosească, în zona de tranzit, de metoda dublu check-in (îşi cumpără două bilete de avion, unul cu destinaţia către o ţară terţă unde nu au nevoie de viză pentru a intra iar celălalt bilet către o destinaţie din interiorul Uniunii Europene). Astfel, după ce ajung în zona de tranzit de pe aeroport, unde se legitimează cu paşaportul valabil pentru cursa unde nu au nevoie de viza, încearcă să schimbe direcţia de îmbarcare către o cursă din U.E., unde folosesc documente de călătorie false sau falsificate, cu datele unor cetăţeni europeni.

În momentul depistării persoanelor care recurg la astfel de metode, poliţiştii de frontieră întrerup călătoria acestora, luând totodată măsura întocmirii actelor premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor comise (fals, uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale sau complicitate la săvârşirea acestei infracţiuni, tentativă de ieşire sau de intrare ilegală etc.).

Cazuri semnificative

  • Patru cetățeni din Uzbekistan, cu documente de călătorie lituaniene false, depistați la punctul de frontieră Giurgiu
  • Patru cetăţeni turci cu documente bulgăreşti false, depistaţi la Nădlac II

În cauză, poliţiştii de frontieră au efectuat cercetări pentru dispunerea măsurile legale care se impun.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!