Amendamentele la legile privind cetățenia rusă, care au intrat în vigoare la sfârșitul lunii octombrie, enumeră peste 60 de infracțiuni ca motive de pierdere a cetățeniei, inclusiv răspândirea de „știri false” despre invazia Moscovei în Ucraina.

Un tribunal din Moscova i-a condamnat pe cei doi bărbați recent naturalizați în urma unor acuzații de contrabandă cu droguri, a anunțat Ministerul de Interne într-un comunicat, precizând că „pașapoartele lor rusești valabile au fost confiscate”.

Din comunicat nu reiese clar dacă celor doi bărbați li s-a ordonat să își ispășească pedeapsa într-o închisoare rusă sau dacă vor fi deportați în țările lor de naștere.

De asemenea, Ministerul de Interne nu a dat publicității numele celor doi foști cetățeni ruși sau țara lor de origine și nici nu a precizat când a avut loc procesul.

Președintele Vladimir Putin a înaintat proiectul de lege parlamentarilor ruși anul trecut, în urma unor hotărâri judecătorești de mare anvergură, prin care a fost dispusă retragerea cetățeniei ruse a activistului de mediu Arshak Makichyan și deportarea unui TikToker moldovean care i-a parodiat pe soldații ruși.

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (6)
Avatar comentarii

asdqaz 13.12.2023, 21:25

fac ce vor oricum, sa nu o duca mai sus

Avatar comentarii

Frumosul1 13.12.2023, 23:21

Adio libertate de exprimare în Rusia nu ai voie sa spui cuvântul Război sa critici armata faci pușcărie dacă te revolți împotriva războiului dacă îl critici este dictatură in toată regula in

Avatar comentarii

Iulix10 14.12.2023, 08:46

Sa faca ce vor ei cu cetatenii rusi ca nu ne intereseaza.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.