Anchetele epidemiologice arată că mai multe persoane s-au expus în mod voit la virus în timpul unor astfel de petreceri, precizează Meghan DeBolt, reponsabilă în domeniul sănătății în SUA.

Totodată, o bandă din Florida ar fi organizat o petrecere “uriașă” într-o casă de vacanță, cu scopul de a se infecta cât mai multe persoane cu COVID-19.

Un polițist a declarat că a primit peste 600 de apeluri de la oamenii care locuiesc în zonă, care se plângeau de zgomotul infernal.

“Plângerile au legătură cu petrecerile COVID-19, unde se întâlnesc și încearcă să răspândească virusul”, a mai adăugat oficialul.

Polițistul mai susține că numărul persoanelor care participă la astfel de petreceri pornește de la 50 și poate ajunge la 500.

Săptămâna trecută, un bărbat de 30 ani care s-a infectat la o “petrecere COVID”, a decedat într-un spital din Texas.

“Cred că am făcut o greșeală. Am crezut că e o farsă, dar nu e”, a declarat tânărul, potrivit ABC News.

Dr. Jane Appleby, directorul medical al Spitalului Metodist din San Antonio, Texas, a declarat că pacientul le-a povestit asistentelor despre petrecerea găzduită de cineva care fusese diagnosticat cu noul coronavirus.

“Ideea era ca oamenii să se adune ca să vadă dacă virusul este real și dacă cineva se infectează”, a declarat aceasta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.