De Răzvan Mihalașcu,

Stelian Iordache, bunicul Luizei Melencu, a precizat că cele două adolescente sunt din zona Caracalului. Fetele l-au contactat prin intermediul rețelei de socializare Facebook și l-au rugat în repetate rânduri să le protejeze identitatea pe motiv că sunt speriate, iar părinții lor le interzic să-și prezinte poveștile, notează Adevărul.

Una dintre tinere, o adolescentă de 17 ani a povestit că a fost abordată de Gheorghe Dincă pe stradă, la începutul anului 2019.

„Eu mergeam pur şi simplu pe trotuar şi a oprit o maşină lângă mine. M-a întrebat dacă nu merg la ocazie. Era Dincă. Am spun «Nu!» şi să-şi vadă de drum. Dar a venit lângă mine şi mi-a pus ceva la nas şi am adormit după. M-am trezit în casa lui. Mă durea tot corpul şi mă simţeam rău. Am întâlnit acolo o fată de 12 ani care mi-a spus că era de 2 luni în casa lui Dincă”, i-a mărturisit fata bunicului Luizei Melencu.

Captură cu dialogul purtat între adolescenta de 17 ani și bunicul Luizei Melencu / foto: stirilekanald.ro

Fata i-a spus lui Stelian Iordache că acum locuiește în Germania, iar familia celeilalte fete care ar fi fost abuzată de Dincă s-a mutat ulterior la Brăila din cauza traumelor.

Captură cu dialogul purtat între adolescenta de 17 ani și bunicul Luizei Melencu / foto: stirilekanald.ro

Bunicul Luizei Melencu a precizat că fetele au evitat să-i spună cum au reușit să fugă din locuința lui Gheorghe Dincă și l-au încurajat să nu renunțe la ideea că Luiza încă este în viață.

Exemplul danez. Marile magazine returnează ajutoarele primite de la stat: „Nu cred că este drept să luăm acești bani, alții pot beneficia mai mult de ei”
Recomandări
Exemplul danez. Marile magazine returnează ajutoarele primite de la stat: „Nu cred că este drept să luăm acești bani, alții pot beneficia mai mult de ei”
 

„Multe fete m-au contactat in perioada asta. Două dintre ele mi-au atras atenţia. Nu m-au apelat de pe conturi false de Facebook. Am vorbit cu ele şi la telefon. Nu pot să le divulg identitatea pentru că aşa le-am promis. Una dintre ele mi-a spus ca după ce a scăpat din casa lui Dincă a fost nevoită sa se mute din Caracal. Nici procurorilor nu le-am spus pentru că am vrut să-mi respect cuvântul în faţa acestor copile. Eu vă spun sigur că acest Dincă obişnuia sa răpească fete, dar nu le omora. Le trafica. Cele două fete nu ştiu exact cum au scăpat din mâinile lui Dincă. Au spus că nu vor să vorbească despre asta. Sunt convins ca aşa s-a întâmplat cu Luiza. N-a omorât-o. Nepoata mea e vie. Simt asta”, a precizat Stelian Iordache, bunicul Luizei Melencu, conform sursei citate.

Familia Luizei Melencu susține că așteaptă să afle ce declarații va face Gheorghe Dincă după acesta a cerut să fie reaudiat la DIICOT.

Citeşte şi:

Documentele MAE român arată că Meleșcanu a mințit și în 1989, și acum. În fața diplomaților străini, el numea crimele de la Timișoara ”zvonuri colportate în scopuri dușmănoase”

Am mers pe urmele unei reclame înșelătoare apărute în propriul ziar, după sesizarea unui cititor. Cum sunt escrocați oamenii cu ochelari-binoclu „miraculoși”!

Poliția va face verificări în cazul statuetei „Venus de Piatra Neamț”. Arheologii nu au anunțat descoperirea artefactului, deși erau obligați prin lege

La 4 ani era declarată„cea mai frumoasă fată din lume”.Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist
GSP.RO
La 4 ani era declarată„cea mai frumoasă fată din lume”.Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist
Horoscop 4 iunie 2020. Scorpionii vor învăța lucruri noi, Capricornii au parte de schimbări majore ale intereselor
HOROSCOP
Horoscop 4 iunie 2020. Scorpionii vor învăța lucruri noi, Capricornii au parte de schimbări majore ale intereselor