Încă un tânăr s-a înecat pe litoral! Ce sfaturi ne dau salvamarii pentru a evita accidentele la mare!

Comentează
Arhiva foto

Distracţia la mare se poate transforma într-o fracţiune de secundă într-o tragedie dacă regulile elementare sunt ignorate. De la începutul acestei veri deja s-au primit 21 de solicitări pentru persoane înecate, dintre care 6 oameni au fost declarați decedati.

Pe plajele de pe litoralul românesc, de câteva zile, salvamarii au serios de lucru. Asta, pentru că pe mare este furtună, sunt valuri mari, iar turiştii ignoră steagul roşu ridicat de salvamari în foişoarele lor, care indică că scăldatul este interzis chiar şi înotătorilor cu experienţă.

Miercuri, o nouă tragedie s-a petrecut la malul mării, pe plaja din Neptun. Un tânăr în vârstă de 24 de ani s-a aventurat în apele învolburate, deși salvamarii arboraseră steagul roșu care interzice îmbăierea. Îngrijorat că fiul lui nu se mai vedea, tatăl tânărului, un bărbat în vârstă de 50 de ani, a intrat în mare după băiat, însă a fost la un pas să se înece dacă nu ar fi fost scos din valuri de salvamari. Salvatorii i-au acordat primul ajutor, iar victima și-a revenit.

Urma să se căsătorească în weekend

Autoritățile au început apoi să-l caute pe tânărul în vârstă de 24 de ani, înghițit de mare. Nouă scafandri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență s-au scufundat și au început să-l caute pe dispărut. Aceștia au fost ajutați de o șalupă trimisă de Poliția de Frontieră, iar medicii au așteptat pe mal să-i acorde primul-ajutor. Din păcate însă, toate eforturile au fost în zadar, pentru că trupul băăiatului, care urma să se însoare la sfârșitul săptămânnii, a fost găsit fără viață.

Plaja, la fel ca orice alt loc public, are anumite reguli ce trebuiesc respectate pentru a se evita tragediile. Pentru respectarea acestora, există serviciile de salvamari care veghează cât pot de mult pentru a nu se ajunge la accidente, iar dacă totuşi acestea se întâmplă, aceștia acordeă primul ajutor.

Arhiva foto

„De multe ori ne confruntăm cu turişti aroganţi, persoane care ignoră steagurile de pe foişoarele de salvamari sau semnele acestora atunci când se îndepărtează prea mult faţă de mal“ spune Victor Fedul, salvamar şi instructor de înot.

Chiar dacă marea este calmă, sau agitată, cei care se scaldă trebuie să fie conştienţi de pericolele ce pândesc la tot pasul. Un cârcel sau un atac de panică, ori cardiac este suficient pentru ca o persoană să dispară sub apă. Specialiştiii vorbesc chiar şi de liniştea dinaintea înecului. Persoana aflată în pericol rar va striga după ajutor, pentru că niciodată nu stă îndeajuns de mult la suprafaţa cât să strige. Tot ce face este să inspire şi să expire repede înainte de a se scufunda la loc. De aceea se recomandă părinţilor să îşi supravegheze tot timpul copiii, chiar şi când se joacă aproape de mal. Nici adulţii nu trebuie să ignore avertizările de vreme rea, de valuri mari şi de înot interzis. Foişoarele salvamarilor au arborate steaguri în funcţie de starea mării. Legenda acestora este afişată la intrările pe plajă, dar ar trebui ştiute şi de cei care vor să facă baie.

STEAG ROȘU CU GALBEN – salvamarul este prezent, scăldatul este permis.

STEAG GALBEN – marea este agitată, scăldatul este permis doar înotătorilor experimentați.

STEAG ROȘU – scăldatul este interzis.

„În afară de steaguri, cei care fac baie în mare trebuie să ţină cont şi să nu depăşească geamandura, care este ancorată la aproximativ 1,5 metri, iar după ea apa devine adâncă. De asemenea, vesta de salvare trebuie purtată în orice tip de ambarcaţiune de agrement“ a specificat Victor Fedul.

Printre semnele care anunţă că o persoană este în pericol de a se îneca este capul ţinut în apă, cu gura la nivelul apei, sau într-o parte, cu gura deschisă, încercarea de a înota într-o direcţie anume sau că încearcă să urce pe o scară invizibilă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
19:34
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
19:31
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
21:14
Ilie Bolojan vorbește despre varianta ca Luca Niculescu să fie premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
21:13
Petrolul Brent se vinde cu peste 106 dolari barilul, cea mai mare creștere de preț din luna mai. Și petrolul WTI s-a scumpit
20:45
Cum a ajutat o mașină europeană la nașterea gigantului auto chinez Chery. Primul exemplar e bazat pe un Seat Toledo
20:22
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
18:50
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
20:03
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
atentat 11 septembrie 2001 profimedia-1129202719
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate