Bărbatul care are trei copii cu fosta lui soție, Penelope (Penny) Thompson, a dezvăluit duminică pentru Daily Mail că a întimpinat multe dificultăți din cauza sexualității sale, însă și-a găsit, în sfârșit, fericirea.

Lordul a mărturisit că se iubește cu James Coyle, steward și manager al unei companii aeriene, alături de care este foarte fericit. Cei doi au încheiat chiar și un parteneriat civil și s-au cunoscut  în timpul unei vacanțe în stațiunea montană Verbier.

„Penny știa despre mine înainte de a ne căsători. I-am spus că eram bisexual, că eram atras de ambele sexe. A fost înțelegătoare și îi voi fi întotdeauna recunoscător”, a mai spus  Ivar Mountbatten.
„Anunțul („comming out”) prin care o persoană își dezvăluie homosexualitatea în mod public este o sintagmă atât de amuzantă, însă eu exact asta am făcut, chiar dacă pe o cale ocolită. Am ajuns într-o etapă a vieții mele în care mă simț fericit. Am avut dificultăți mari din cauza sexualității mele și, dintr-un anumit punct de vedere, încă le mai am. Pentru mine, a fost o veritabilă călătorie pentru a ajunge în acest punct”, a adăugat lordul Ivăr Mountbatten.

Lordul Ivar Mountbatten s-a născut la Londra, pe 9 martie 1963. El este cel mai tânăr dintre copiii marchizului și marchizei de Milford Haven. Acesta s-a căsătorit cu  Penelope Thompson în 1994 și au împreună trei fiice, însă mariajul lor nu a mers la un moment dat și au decis să se despartă, divorțul fiind pronunțat în 2011.

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.