Noul sanctuar, care va găzdui în jur de 100 de urși, va fi ridicat într-o pădure din masivul Postăvarul, lângă Timişul de Sus, şi ar trebui să fie terminat până la finalul anului 2024. Va fi construit pe o suprafată de 68 de hectare.
„Interacțiune zero cu oamenii”
În acest clipa de față, lucrările sunt la nivelul săpăturilor şi al consolidărilor pentru fundaţia viitorului gard. Potrivit ministrului mediului, Mircea Fechet, rezervația va fi supravegheată video, iar urșii vor fi hrăniți printr-o procedură funiculară și cu ajutorul dronelor.
„Acel ţarc special de reabilitare presupune interacţiune zero cu oamenii, chiar şi hrănirea acestor urşi făcându-se cu instrumente speciale cu ajutorul cărora mâncarea este trimisă în acel ţarc, fără ca ursului să îi fie teamă de prezenţa omului. Reabilitarea este un proces prin care un urs habituat reuşeşte să renunţe la obiceiurile proaste de a interacţiona cu oamenii şi de a reveni în pădure”, a declarat Mircea Fechet, ministrul mediului.
O altă rezervație de urşi se află şi la Zărneşti. Este, însă, la capacitate maximă cu 123 de animale, majoritatea venind din locuri unde au fost închise sau abuzate.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro