Cel puțin opt oameni au murit, iar alți doi au fost răniți în urma unui incendiu izbucnit în noaptea de miercuri spre joi la un imobil în care erau cazaţi muncitori în construcţii în Crimeea anexată, a anunțat Ministerului rus pentru Situații de Urgență, citat de agenția rusă TASS.
Potrivit TASS, care citează autoritățile locale, incendiul a izbucnit în suburbiile oraşului Sevastopol. Echipajele de intervenție au reușit să stingă flăcările în jurul orei locale 10.51.
Mihail Razvojaev, guvernatorul numit de Moscova în Crimeea, a anunțat că incendiul a izbucnit într-un imobil cu două etaje în care se aflau muncitori pentru autostrada Tavrida, un nou drum care va lega oraşele Sevastopol şi Simferopol din Crimeea, notează Reuters.
A two-story construction module caught fire in occupied #Sevastopol, #Crimea. The fire took place on an area of 200 square meters. Five people died. pic.twitter.com/VWakU9QfJl— NEXTA (@nexta_tv) February 2, 2023
La momentul incendiului, 185 de persoane se aflau în locuință, a relatat agenţia rusă de presă RIA.
Comitetul rus de anchetă, care investighează infracţiunile majore din Rusia, a anunţat că a declanşat o anchetă asupra cauzelor incendiului. Din informațiile preliminare, incendiu a fost provocat de un scurtcircuit la un aparat electric.