Spălătoria de la parterul unui bloc din cartierul bucureştean Floreasca a luat foc vineri noapte; mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Locuitorii imobilului au alertat imediat autorităţile când au văzut fumul gros ieşind pe fereastra spălătoriei. La faţa locului au ajuns pompierii care au reuşit să stingă flăcările la scurt timp, înainte ca acestea să se extindă şi la celelalte apartamente.
O persoană a fost transportată de urgenţă la spital după ce s-a intoxicat cu fum, iar alte câteva au primit îngrijiri medicale în ambulanţe.