Restaurantul Hanul Vânătorului din localitatea gălăţeană Vânători a fost cuprins de foc, sâmbătă dimineaţă. Cincisprezece persoane au reuşit să iasă singure din local, informează ISU Galaţi, potrivit News.ro.
ISU Galaţi a precizat că au fost mobilizate 4 autospeciale de stins incendii, o autoscară, o autospecială de descarcerare şi echipajul SMURD de la Detașamentul de Pompieri Galaţi. Un număr de 15 persoane s-au autoevacuat.
Ulterior, au fost suplimentate forţele din teren cu două autospeciale de la Secţia de Pompieri Galaţi, o autocisternă de 9 tone, două autospeciale de la combinatul Liberty, fiind chemaţi şi 23 de pompieri din tura liberă.
Flăcările s-au extins şi la o casă din vecinătate, potrivit Monitorul de Galaţi.
ISU Galaţi a mai transmis că incendiul este localizat şi se acţionează pentru stingerea lui.