Cel puțin cinci persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte câteva zeci au fost rănite în urma unor incendii de pădure care au devastat mai multe sate din sud-estul Turciei, a anunţat vineri ministrul sănătăţii, citat de AFP și Agerpres.
„Au fost cinci morţi şi 44 de răniţi, dintre care zece în stare gravă, în două zone din apropierea oraşului Mardin”, a transmis ministrul sănătăţii din Turcia, Fahrettin Koca, pe reţeaua socială X.
Diyarbakır’ın Çınar ilçesinin Köksalan mahallesi ve Yazçiçeği köyü ile Mardin’in Mazıdağı ilçesi Yücebağ ve Yetkinler köyünde meydana gelen yangında 5 kişi hayatını kaybetti, 10’u ağır 44 kişi yangından etkilendi. Diyarbakır’da 3, Mardin’de 2 can kaybımız var. Olay sebebi ile 35…— Dr. Fahrettin Koca (@drfahrettinkoca) June 21, 2024
Incendiul a izbucnit joi seară, într-o zonă situată la aproximativ 30 de kilometri sud de oraşul Diyarbakir şi s-a extins rapid, alimentat de vântul puternic, afectând cinci sate, a declarat ministrul de interne, Ali Yerlikaya.
„Din nefericire, trei persoane din regiunea Diyarbakir şi două din regiunea Mardin şi-au pierdut viaţa”, a scris Ali Yerlikaya pe reţeaua X.
În imaginile postate pe rețelele de socializare se vede un incendiu uriaș care luminează cerul în timpul nopţii, şi nori mari de fum.
La fața locului au fost trimise patru echipe pentru intervenţii de urgenţă şi 35 de ambulanţe, a precizat Fahrettin Koca.
FOTO: Profimedia