Incendiul de sâmbătă seara de la Iulius Mall din Cluj-Napoca a fost provocat, iar trei tineri sunt suspectaţi că au aruncat "un obiect pirotehnic de mici dimensiuni", potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţeană Cluj, citat de News.ro.
Poliţiştii au fost sesizaţi sâmbătă seara, în jurul orei 18:50, că la depozitul unui supermarket, din cadrul unui centru comercial situat în Cluj-Napoca, a izbucnit un incendiu.
"La faţa locului, pompierii din cadrul ISU Cluj au intervenit pentru lichidarea incendiului, stabilind, din primele verificări, că acesta ar fi fost provocat”, a transmis, duminică, IPJ Cluj.
Potrivit poliţiştilor, incendiul a fost provocat de 3 tineri.
”Probatoriul administrat până în acest moment, a condus la ipoteza că incendiul ar fi fost provocat de un grup de 3 tineri, care ar fi aruncat un obiect pirotehnic de mici dimensiuni în zona depozitului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul infracţiunii de distrugere, fiind efectuate cercetări pentru identificarea persoanelor bănuite şi tragerea la răspundere a acestora”, a mai transmis sursa citată.
Activitatea centrului comercial a fost reluată duminică.
MoSi202 10.12.2023, 18:51
Ce inconștienți,să pui în pericol viața celor din jur! Sper că o să fie pedepsiți !
Lecoqsportif 10.12.2023, 19:04
Au vrut si ei sa vada ce se intampla.
Vale25 10.12.2023, 19:52
Câtă inconștiență și imaturitate!!merită să fie aspru pedepsiți!!!
Vale25 10.12.2023, 19:52
Nu se gândesc deloc la consecințele faptelor lor...
Vale25 10.12.2023, 19:54
O să descopere dacă fapta a fost cu intenție sau dacă au aruncat o petarda care a aprins produsele...