Termenul limită pentru înscrierea în program este de 16 mai. Firmele admise vor beneficia de eco-vouchere.
În perioada 3 – 15 mai 2019, comercianții interesați să accepte la plata eco-voucherelor emise de Primăria Capitalei se pot înscrie în „Programul de stimulare a eliminării din traficul bucureştean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare”, potrivit unui comunicat emis de Primăria Muncipiului București.
Ce firme nu pot obține eco-vouchere
Sunt excluse din program firmele aflate în insolvenţă sau faliment, sau care se află în reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, închidere operaţională, administrare specială care au suspendate ori restricţionate activităţile economice sau care fac obiectul unei proceduri legale în justiţie, conform Mediafax.
Prin contractul de prestări servicii încheiat între Primăria Capitalei și UP România SRL, selecția unităților comerciale participante la program presupune:
- organizarea sesiunii de înscriere a unităţilor comerciale participante la program;
- verificarea documentaţiilor de înscriere;
- validarea acestora şi încheierea contractelor.
La final, se va publica o listă a unităţilor comerciale participante la care beneficiarii de eco-vouchere le pot valorifica prin achiziţionarea produselor eligibile în Program.
UP România este, totodată, emitent de eco-vouchere, calitate în baza căreia realizează serviciile de tipărire, distribuţie şi decontare a contravalorii eco-voucherelor.
Informaţii cu privire la această activitate sunt disponibile pe www.upromania.ro/institutii-publice/eco-vouchere/ şi se pot obţine la tel. 0213126490 sau pe adresa de e_mail: ecovoucher@upromania.ro
Comercianţii eligibili care doresc să devină parteneri în program trebuie să depună dosarul de înscriere cu documentele solicitate între 3 mai şi 16 mai, doar în zilele lucrătoare, între orele 9-17, la sediul UP România din Şoseaua Dudeşti – Pantelimon, nr. 42, sector 3, Bucureşti, cod poştal 033094. Dosarul de înscriere poate fi transmis şi prin servicii poştale cu confirmare de primire sau curierat.
Condițiile pentru înscriere
În program se poate înscrie orice firmă care îndeplineşte următoarele condiţii:
- este operator economic cu personalitate juridică română şi desfăşoară activităţi comerciale pe teritoriul Municipiului Bucureşti;
- are ca obiect de activitate comercializarea de autoturisme, conform regulamentului prevăzut în program;
- şi-a plătit la zi impozitele, taxele şi amenzile către bugetul de stat şi bugetele locale;
- nu se află în insolvenţă sau faliment, nu se află în procedură de reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, închidere operaţională, administrare specială, nu are suspendate ori restricţionate activităţile economice, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată; nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile mai sus menţionate şi nici pentru orice altă situaţie similară;
- nu este înregistrat cu fapte sancţionate de legislaţia financiară şi penală.
Dosarul de înscriere în program trebuie să conțină o cerere de înscriere a reprezentantului sau împuternicitului firmei, un certificat de cazier fiscal şi unul de atestare fiscală cu plata obligaţiilor la bugetul de stat şi cel local, certificatul ONRC emis de tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul social unitatea comercială şi certificatul de cazier judiciar al societăţii.
Validarea unităţilor comerciale participante la Program se face de către UP Romania SRL în termen de 5 zile lucrătoare de la data încheierii perioadei de depunere a dosarului de înscriere şi are loc în urma verificării existenţei documentelor şi îndeplinirii criteriilor de eligibilitate.
După verificarea conformităţii documentelor şi a îndeplinirii criteriilor de eligibilitate, UP Romania SRL va încheia contracte sau protocale de colaborare cu fiecare unitate comercială validată.
Ce produse pot fi cumpărate prin programul de eco-vouchere
a) autovehicul nou – orice autoturism, care nu a fost înmatriculat niciodată, echipat cu motor cu ardere internă pe benzină, care se înscrie în norma de poluare Euro 6 sau superioară;
b) alte mijloace de locomoţie „prietenoase cu mediul”, non diesel, hibrid sau electrice numite în continuare mijloace de locomoţie noi:
– autoturism electric;
– autoturism hibrid;
non diesel: scuter, moped, triciclu cu motor, motocicletă, roadster cu accesorii aferente produselor (se acceptă numai un produs din fiecare categorie de accesorii);
– hibride: moped, scuter cu accesorii aferente produselor (se acceptă numai un produs din fiecare categorie de accesorii);
– electrice: bicicletă electrică, trotinetă electrică, tricicletă electrică, scuter electric, moped electric, triciclu cu motor electric cu accesorii aferente produselor(se acceptă numai un produs din fiecare categorie de accesorii);
c) electrocasnice – aparate electrice de uz casnic de clasă energetică A++ sau superioară, din această categorie fac parte:
– aparate frigorifice ( combine frigorifice, frigidere, lăzi frigorifice),
– maşini de spălat rufe,
– uscătoare de rufe,
– maşini de spălat vase,
– aparate de aer condiţionat,
– aspiratoare,
– plită electrică/cuptor electric;
d) electronice – aparate electrice utilizate pentru întreţinere şi divertisment:
– televizoare,
– DVD player,
– Blu-Ray player,
– staţii de lucru (calculatoare) cu/ fără sistem de operare preinstalat cu/ fără accesorii de bază (tastatură, mouse),
– monitoare staţii de lucru,
– staţii de lucru mobile (laptop) cu/ fără sistem de operare preinstalat;
– tablete,
– imprimante laser, imprimante inkjet.
Citește și:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d2c6cc4e5b92426c9c44a29bdd7ca763.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a528f045569eb8328e99e89bb61df9fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6615a1ee13e3acfca649e89fed3c104c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_41541f4ae7134744d6554d3784e31828.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_91eefd48afc5a39782ea95b26fa810c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fb658d98a87c54d0bd263f45991d3b13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_87b0c48ed89b564ceca40bdd11821937.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_6c4625fbb754576ca101ec7d14555d54.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_788f00c8a5fb5288c63db02505e18945.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_591376d78109227c65d2034a6facc4a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5de453c83a088d224d579ce78616193c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_499d7f4b19f26d0bb50ddb6e3a74f3f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_0f1f1ca87784d8b4a24aa13d0c1197c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_37734c0ab48cc10ce4dcee393b99b4e8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ddc2dedaf5cfaca8baa4143f681d84fa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_1e7eddc961f8e772c0b27db8cb7772af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/04/masini.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_93ebf2ba0f7b5bef2be279b3db5a0e33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_5370c2ebfe29edf13e03956955729306.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/15-05-20265stirigeneralistethumb-scaled.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/hepta8006283-scaled-e1778856494361.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4f3ef331e9b0092878658af55a206aeb.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/oana-roman-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/05/cabral-si-anfdreea-ibacka.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_58bb86d0d36b3fcb8090e0ed4020d78a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_bcf7104c51aa29e58c346e0f7dff15b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-a-anuntat-cu-ce-propuneri-va-merge-pnl-la-consultarile-cu-nicusor-dan-1-e1778848001424.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-a-dat-raspunsul-la-variantele-sorin-grindeanu-ilie-bolojan-sau-un-premier-tehnocrat-pentru-viitorul-guvern--nu-va-exista-un-anunt-pana-marti-dimineata.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/barbat-vandut-pizza-balcon-oslo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-unde-vine-denumirea-de-pandispan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/02/barbat-care-tine-in-maini-un-telefon-mobil-e1740585310321.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/copil-bebelus-nou-nascut.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/sunet-ro-alert-schimbare-raed-arafat-1-e1771759443355.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-scartaie-pantofii-noi-pe-gresie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/punctele-de-suspensie-cum-si-cand-se-folosesc-si-cate-sunt-de-fapt.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-preferam-hainele-albe-vara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-simtim-nevoia-sa-trosnim-degetele.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/procurorul-gigi-valentin-stefan-scaled-e1778855156286.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masina-de-lupta-hanwha-la-bdas-e1778854479644.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tren-regio-suceava-constanta.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/babele-si-sfinxul-au-oficial-un-proprietar--foto-libertatea-e1778848967563.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/un-an-cu-nicusor-dan-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/protest-aur-impotriva-legii-vexler--foto-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/inflatie--foto-ilustrativ-shutterstock2703096057-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/scaderea-economica-a-romaniei-shutterstock2745876887-copy-3.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.