Minune, acum câteva zile, pentru o mamă din Republica Moldova, care a adus pe lume cvadrupleți, în loc de tripleţi, așa cum ştia de la ultima ecografie făcută.
„Ca orice altă mămică, am emoții, dar cred că totul va fi bine. Ne acomodăm. Deja ne-am asumat responsabilitatea, care e foarte mare. Am rămas foarte șocată atunci când am aflat că vor fi patru și nu trei, dar ne-am obișnuit și ne bucurăm. Acest copil este chiar surpriza”, a mărturisit mămica, pentru ProTV Chișinău. „Copiii se numesc: David, Maria, Anastasia și ultimul, așa cum a glumit nașul meu că va fi polițist, căci a stat în ambuscadă, se va numi Ruslan, în cinstea mea”, spune tatăl, la rândul său.
Cele două fetițe cântăreau, la naștere, 1,9 kg şi 1,91 kg, iar băieţeii – 2,11 kg şi 1,89 kg. Mămica și cei patru bebeluși se vor afla în spital până săptămâna viitoare, iar ieri, au fost vizitați, conform ea.md, cu toții, de către ministra în exercițiu a Muncii, Protecției Sociale și Familiei. Oficiala le-a adus copiilor daruri, dar și 15 000 de lei.
Foto: captura ProTV Chisinau

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.