Seifeddine Rezgui, tânărul care a ucis 38 de oameni în Tunisia, săptămâna trecută, a consumat cocaină sau un drog asemănător înainte de masacru. "Autopsia a confirmat faptul că teroristul a consumat droguri înainte de a comite atacul – aceleaşi droguri pe care gruparea radicală Stat Islamic le oferă membrilor înainte de comiterea actelor teroriste, pentru a nu fi conştienţi de ceea ce fac", a declarat o sursă citată de publicaţia Daily Mail.
Asupra bărbatului au fost găsite dispozitive explozive nedetonate, iar anchetatorii cred că acesta nu le-a detonat pentru că era prea drogat şi nu şi-a mai dat seama ce face.
Potrivit martorilor, Rezgui a fost surprins că râdea şi zâmbea în timp ce îşi ucidea cele 38 de victime, trăgând asupra lor cu o mitralieră AK-47, în Sousse, vinerea trecută.
Anchetatorii iau în calcul posibilitatea ca Seifeddine Rezgui să nu îşi fi dat seama ce face, din cauza drogului. Aceaşi substanţă este folosită şi de militanţii din Statul Islamic, care se simt invincibili pe câmpul de luptă, după se droghează.