Imaginile de pe camerele de supraveghere chiar înainte de prăbușire au arătat un grup de tineri făcând fotografii în timp ce alții încercau să clatine podul suspendat din Morbi dintr-o parte în alta, înainte de a se prăbuși în râu.

Vă avertizăm că urmează imagini cu puternic impact emoțional:

Poliția indiană a arestat luni nouă persoane în ancheta privind prăbușirea unui pod pietonal în statul Gujarat, eveniment în urma căruia au murit cel puțin 134 de persoane, inclusiv mulți copii, relatează Reuters.

Un oficial de la vârful poliției a declarat că nouă persoane au fost arestate, inclusiv vânzători de bilete și trei agenți de pază, pentru că nu au gestionat aglomerația înainte ca podul să se prăbușească.

Oficialii locali au declarat pentru Reuters că Oreva, o companie care produce ceasuri și articole electronice, care se ocupă de pod, nu a informat autoritățile că acesta a fost redeschis săptămâna trecută după reparații, adăugând că nu există niciun certificat care să permite folosirea în scopuri publice.

Podul a fost întreținut anterior de municipalitatea locală, care a limitat numărul de persoane de pe pod la 20. Duminică, aproximativ 400 de oameni au cumpărat bilete pentru a ajunge pe pod pentru a sărbători festivalurile Diwali și Chhath Puja.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.