Ieri dimineaţă, Alina Bodnaru, fosta iubită a lui Tabără, însoţită de avocata ei, Ingrid Alexandrescu, a mers la Secţia 9 Poliţie, pentru a da declaraţii. La audieri ar fi trebuit să fie prezentă şi minora Alexandra, însă, pentru că s-a îmbolnăvit de amigdalită, fata nu a putut fi prezentă.
După mai bine d
e o oră şi jumătate, cele două femei au ieşit din secţia de poliţie. Avocata ne-a declarat că a cerut audierea celor doi martori care au fost de faţă atunci când Cristian Tabără ar fi recunoscut că a abuzat-o sexual pe Alexandra, persoane pe care Alina (36 de ani) le-a menţionat în dosar încă de la prima declaraţie. Pe lângă acestea, la poliţie urmează a fi chemată şi o femeie de 33 de ani din Oradea, care susţine că, în urmă cu mulţi ani, Tabără ar fi “sedus-o” şi pe ea.
Actuala soţie a lui Tabără va fi audiată
“Tabără a mai abuzat o minoră. Ca şi procurorul de caz, am solicitat şi noi o confruntare a părţilor, am cerut efectuarea unui test psihologic al lui Cristi Tabără, având în vedere că a apărut o nouă martoră care spune că, în urmă cu ani buni, ar fi fost molestată de Cristian Tabără, în perioada în care acesta o medita la engleză, iar ea avea vârsta Alexandrei”, a precizat apărătoarea fost
ei iubite a lui Tabără. Avocatul ne-a mai explicat că a mai solicitat şi audierea actualei soţii a omului de televiziune, pentru a afla dacă aceasta a ştiut de relaţia pe care clienta ei a avut-o cu Cristian. “Dacă acest copil a fost abuzat de Cristian Tabără, trebuie protejat şi ajutat, iar dacă se dovedeşte că nu este vinovat va beneficia de prezumţia de nevinovăţie şi nu va fi trimis în judecată”, a adăugat avocata.
Spune că nu şi-a dorit să se răzbune
Alina Bodnaru (foto), femeia care susţine că s-a iubit timp de şase ani cu directorul direcţiei film din TVR, a susţinut ieri că nu a dorit nici o clipă să se răzbune pe Tabără, pe motiv că acesta se însoară. “Nu e vorba de nici o răzbunare. Alina nici măcar nu ştia de relaţia lui Cristian Tabără cu actuala soţie, iar cea care a decis să depună plângerea împotriva acestuia a fost Alexandra, nu mama ei”, a încheiat avocata Alinei.
Citeşte şi: Fosta iubită a lui Cristi Tabără mărturiseşte: „Fiica mea fabulează”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b6b337ff1f4b58b259eb968e725931aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0d93c82af9728d5f8d1d619ffdfc5e10.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b619c24f241ba09d20213fdaf5498404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_708ff8d30b4bf16b2998b00e24e99cd5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_49f5a968546ef6bc3c5ff1152f097bc7.jpg)
![A îmbrăcat doar o salopetă din plasă! Loredana Groza, apariție fără inhibiții la 56 de ani: «Mâine nu e o nouă zi» [GALERIE FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f23a98d007439d66615a59f4fb74f135.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_a276681cee76e3a38118ff32ec431b0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3ce8d29a3a9aed703ed37a0dd7d06689.jpg)
![Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c8d13627494bbc0eda8da60f9c60f86b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_7588f78d0c25948083c27d05a9739d2b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b953239c4d90322e503efca7ce04aa61.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_9f1887f9add3335b51d92844cd9bb50c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_ab20877a897ee99dcdfeb8f6999d64b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3a9d0ca265f05416d05cfd9024cf7bb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_4a0fc4c4aac8a4e7b0d92906785c2525.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_9277212e9ca5cf5d3f91566b97a05e40.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_e8848784896df3258066d5a424db1393.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_fc4de16cad4979ccde14c27a3fd2cdc1.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_e999094a569256c6b07cf12bde2b1f12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_d42f5a5e22759f05f57860a577517ad0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3cf80ebf1e6ddc8f78f6db77a4437050.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lia-savonea-foto-inquam-photos-octav-ganea-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/cristian-tudor-popescu-si-a-enervat-cititorii-dupa-ce-a-spus-ca-nicusor-dan-este-prost-si-inapoiat-mintal-e1772831843707.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_fc969a741262a28c0079a06c16666fef.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4d10dd47134e67c7eda5c02cd5e5fb08.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_340b12ee7ed3c5c3962d45d11bc90965.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/larisa-spataru-ispita-feminina-insula-iubirii-2026-antena-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/alina-puscas-vacanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4416a3d91f668b45f8ad1042f83c4a20.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9836b11d718d893b965a5118a4a5a34a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-conferinta-palatul-cotroceni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-dupa-decizia-ccr-care-il-poate-lasa-pe-dominic-fritz-fara-mandatul-de-primar-in-timisoara-e1787066159959.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/medic-din-tulcea-oncohematolog-pediatru-sapa-gropi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/papoutsakia-vinete-umplute.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/x60-uc-3-email.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/02/h56531957-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/un-maslin-de-peste-3-700-de-ani-portugalia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ora-de-iarna-2026-cand-se-schimba-ora.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cum-se-congeleaza-dovleceii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mancare-fierbinte-in-frigider.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/verdeturi-congelate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/preturi-cumparaturi-supermarket.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/masini-vechi-parc-auto-program-rabla.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/tunel-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/10-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-fitch-e1785573694612.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/vot-parlament-shutterstock-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-conferinta-de-presa-03.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/donald-trump-stanga-si-kim-jong-un-in-marja-summitului-de-la-hanoi-foto-profimedia-e1786996691521.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.