• În fiecare vineri, la miezul nopții, dintr-o curte din satul Moșuni, județul Mureș, se aud urlete, lătrături și grohăituri. Par de câine sau de lup, dar cei care le scot sunt oameni.
  • Femei și bărbați se zvârcolesc, urlă și se schimonosesc într-un garaj transformat în biserică în care se înghesuie săptămânal cam două sute de persoane la slujba de dezlegare a preotului caterisit Cristian Pomohaci. Ca să scoată dracii din oameni, fostul om al Bisericii le face semnul crucii, îi stropește cu agheasmă și le răcnește versete din Biblie.
  • “Ieși, ieși, ieși!”, le strigă cântărețul de muzică populară și presupușii demoni ies.

Până la excluderea sa din Biserica Ortodoxă Română, din toamna lui 2017, Cristian Pomohaci ținea slujbele nocturne în biserica satului, unde a slujit din 1999. Dar, în acea vară, a apărut în spațiul public o înregistrare audio în care încerca să convingă un minor să facă sex cu el și o mărturie a unui tânăr care îl acuza că l-a abuzat sexual în copilărie.

UPDATE. Andreea Pocotilă (Vice România) a venit în redacția Libertatea, la emisiunea Adrianei Nedelea LA FIX, unde a vorbit despre ancheta despre ancheta și reportajul de la slujba de exorcizare a „părintelui” Pomohaci, unde vin în continuare sute de oameni:

Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. De ce e acuzată și cum a reacționat
Recomandări
Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. De ce e acuzată și cum a reacționat

Procurorii au deschis un dosar penal pe numele lui, pentru abuz sexual și racolare de minori în scopuri sexuale. Între timp, cazul a fost închis, pentru că faptele s-au prescris, adică a trecut prea mult timp de la presupusa comitere a lor. Astfel, dosarul nu a ajuns în instanță și nu s-a luat o decizie finală asupra veridicității faptelor.

Procurorii au găsit și dovezi clare de evaziune fiscală, faptă pentru care fostul preot și-a recunoscut vinovăția și pentru care există acum pe rol un proces la Tribunalul Mureș.

În plin scandal, Mitropolia Ardealului l-a caterisit, pentru că “sarcina preoției, cu toate exigențele ei morale, dogmatice și canonice, este prea greu de purtat pentru Cristian Pomohaci”. Așa că preotul izgonit și-a improvizat propria biserică în garajul vilei sale cu un etaj, din Moșuni.

În fiecare vineri, lumea începe să vină aici cu multe ore înainte de miezul nopții.

Când ajungem noi, e abia trecut de amiază și bătrâne cu baticuri pe cap și-au ocupat deja locurile pe scaunele din cortul improvizat în curtea casei celui căruia îi spun “părintele Pomohaci”. Sunt venite de departe, se plâng de călătoria grea cu trenul de la Tulcea, Suceava, Brașov.

Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul său: „Vor deveni cu siguranţă o ţintă”
Recomandări
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul său: „Vor deveni cu siguranţă o ţintă”

Canonul de pe foaia A4

Sunt primele sosite “la canon”, programate cu multe luni înainte. Canonul e o foaie A4 tipărită cu sarcini: să țină post negru nouă marți la rând, să citească șapte psalmi de câte trei ori pe zi la ora 19 fix, să facă mătănii de șapte ori pe zi. Canonul se adaptează în funcție de gravitatea cazului fiecărui credincios. Un fel de “to do list” pentru izbăvirea păcatelor și rezolvarea problemelor.

În garajul cu pereții văruiți în alb și tapetați cu icoane, o femeie în port de călugăriță stă în genunchi, cu mâinile împreunate și fruntea lipită de o cruce masivă cu Iisus răstignit. Recită tânguit psalmi, vocea îi urcă și îi coboară. Dintr-o cămăruță de lângă vilă, prin ușa întredeschisă se vede din când în când silueta în sutană a fostului preot. Acolo își primește enoriașii la canon.

Intră pe rând bătrâne închinându-se, tinere fete de mână cu mamele lor, părinți care împing cărucioare cu bebeluși, femei îmbrăcate simplu, dar și doamne bine, în haine de firmă. Unii au venit cu microbuzul sau cu trenul, alții coboară din mașini Volvo și Mercedes clasa A. Ieri a fost ziua celui pe care îl consideră duhovnic și îi aduc daruri, flori, borcane cu dulceață. 

Emmanuel Macron spune că „Europa ar putea muri”. Propunerile șefului statului francez pentru recăpătarea „autonomiei strategice”
Recomandări
Emmanuel Macron spune că „Europa ar putea muri”. Propunerile șefului statului francez pentru recăpătarea „autonomiei strategice”
Înregistrări și reportaj de la slujba de exorcizare a „părintelui” Pomohaci, unde vin în continuare sute de oameni
Numele satului lui Cristian Pomohaci e dublat de un verset din Biblie

Fiecare dintre ei are o boală, o problemă de familie sau de cuplu pentru care caută rezolvare. Și sunt de neclintit în credința lor că o vor găsi doar aici, la preotul răspopit. Nu i-a convins înregistrarea în care liderul lor spiritual îi cere unui minor să-i arate “ciocanul” și-i spune “facem sex, te plătesc pentru sex”. Și nici mărturia altuia că-l chema noaptea în camera lui, pe când avea doar 12 ani și-l forța să întrețină relații sexuale cu el.

Maica Maria, cea bună la toate, și mântuirea care nu vine pe gratis

Când ies de la canon, credincioșii sunt preluați de o femeie subțire, la vreo 60 de ani, toată în negru. Nimeni nu trece de cea căreia îi spun maica Maria. Atentă la fiecare adept pe rând și la toți deodată, are o vorbă bună pentru cei care nu-i ies din cuvânt sau îi pune la punct pe cei care se apropie prea mult de ușa părintelui. Pentru el este contabilă, purtător de cuvânt și mână dreaptă. Triază oamenii, îi programează la canon și, cel mai important, colectează banii.

Mântuirea nu vine pe gratis. Prin mâinile ei îmbătrânite trec mii de lei, învelite în acatiste și puse deoparte pentru părintele. Adepții vechi o știu de mult pe cea făcută maică de Pomohaci de pe vremea când încă nu renunțase la numele ei adevărat, Rodica, și nici la soț și cei doi copii. Pe atunci venea doar vineri la Moșuni, nu divorțase și încă lucra ca funcționar bancar în Târgu Mureș.

Înregistrări și reportaj de la slujba de exorcizare a „părintelui” Pomohaci, unde vin în continuare sute de oameni
În fiecare vineri seară, în fața casei lui Cristian Pomohaci încep să curgă zeci de mașini

Tatăl unui bebeluș numără o mie de lei și îi dă maicii Maria, în timp ce mama își dă jos fusta trasă peste blugii în care a venit îmbrăcată. A primit-o aici, nici o femeie nu intră fără batic sau în pantaloni la părintele. E urâțenie dacă bărbatul poartă haine femeiești și femeia haine bărbătești, spune el deseori. Și cei fideli nu-i ies din cuvânt.

”Cam 150 de mașini vin în fiecare noapte la el”

Timp de câteva luni după izbucnirea scandalului din vara lui 2017, preotul proaspăt caterisit și hulit de televiziuni nu a avut cui să țină slujba de dezlegare.

“Apoi au început să vină iar. Face ce a făcut și înainte, doar că nu în biserică, ci la el acasă. Mulți se lasă mințiți. Se folosește de oameni căzuți, amărâți, iar  asta e dezgustător. Umblă îmbrăcat în preot. Cam o sută, 150 de mașini vin în fiecare vineri noapte la el”, a spus primarul Toth Sandor din Miercurea Nirajului, orașul de care aparține Moșuni. 

“Bine ați venit, domnule director”. “Bine ați venit, doamnă președinte de tribunal”. “Bine ați venit, domnule profesor universitar, cu scumpa dumneavoastră soție care conduce un lanț de farmacii în Galați”. “Bine ați venit, domnule cardiolog din Tulcea, cu soția dumneavoastră notar.” “Bine ați venit, domnule director la Finanțe Publice”. Așa povestesc foști adepți că își începea părintele slujbele, înainte ca mulți să se dezică de el, din cauza scandalului.

Se lasă seara în Moșuni și în fața casei sale nu sunt încă o sută de mașini, dar la ușa camerei unde dă canoane e deja coadă. Porci, gâște, găini, vaci și oi se aud din spatele casei. Spre gardul care desparte curtea de biserica satului, un coteț e lăsat în paragină, parcă pentru a sugera că părintele nu-i așa de bogat cum se zice.

Fost preot, actual latifundiar

Dar datele obținute de VICE de la Registrul Agricol și de la Cadastru spun altceva. Fostul preot e un adevărat latifundiar, cu aproape 100 de hectare de teren agricol în proprietate – din 650 cât are tot satul – și cu încă 15 luate în arendă. Deține 40 de imobile, dintre care 25 de apartamente, inclusiv în Cluj, Bistrița, Sibiu. Are patru mașini – două Dacia Duster, un Audi Q5 și un Mercedes Benz, trecute pe numele fiului său adoptat, Marius.

Pomohaci a divorțat în 2004 de cântăreața de muzică populară Ileana Matus și nu și-a mai luat nevastă. În unele emisiuni se laudă cu înfierea mai multor copii, dar e neclar câți anume și dacă le-a dat numele său. Protecția Copilului din județul Mureș a refuzat să răspundă solicitării VICE, pentru că sunt informații confidențiale.

Înregistrări și reportaj de la slujba de exorcizare a „părintelui” Pomohaci, unde vin în continuare sute de oameni
Coperta unei cărți recente despre presupusele minuni ale fostului preot

Promovat la emisiuni TV și în cărți scrise de apropiați despre presupuse minuni, cu titluri precum Între CER şi PĂMÂNT… un OM, preotul caterisit încearcă acum să-și spele imaginea. Susține săptămânal concerte la zile de oraș și județ și la petreceri câmpenești. Unele sunt plătite din bani publici.

“Pomohaci Cristian – Dorin a colaborat cu Ansamblul Folcloric Busuiocul, instituție în subordinea Consiliului Județean Bacău, în baza unui contract privind drepturile de autor”, au transmis într-un mail oficiali ai instituției.

“Tot omul greșește”, îi scriu fanii pe pagina de Facebook la live-urile de la concerte unde mame își împing copiii pe scenă să-l cunoască. Îi ia în brațe, pe unii îi sărută pe gură și face glume pe seama acuzațiilor care i se aduc.  

Onorariul lui este, în medie, 1.000 de euro, potrivit răspunsurilor primite de VICE de la consilii județene.

“Cristian Pomohaci, solist vocal, a prestat în cadrul evenimentului Zilele Maramureșului, ediția a V-a 2019, iar remunerația cuvenită a fost de 6.000 de lei brut”, au transmis, de exemplu, oficiali ai Consiliului Județean Maramureș.

Cu imaginea în plin proces de reabilitare, nu-și permite să riște. În curtea sa din Moșuni, bărbați solizi se plimbă printre vizitatori și-s atenți la orice mișcare suspectă. După scandal, echipele televiziunilor au stat zile în șir la poarta moșiei. Cei care încă se încred în părintele Pomohaci sunt adepți vechi, vin aici de 10-15 ani și resping orice dovadă sau mărturie care contravine convingerii lor profunde că Pomohaci e aproape un sfânt.

Curtea e traversată de femei de-ale casei, în fuste lungi, cu părul acoperit de nelipsita basma. Cară găleți cu apă, curăță de pene găini cu gâtul tăiat, gătesc în bucătăria de vară. Ele îi țin gospodăria lui Cristian Pomohaci. Sunt de toate vârstele, unele și-au lăsat soții, părinții sau copiii pentru a-și dedica viața fostului preot.

”Oamenii lui Pomohaci” și restul lumii

Cei care caută o casă unde să înnopteze câteva ore după ce slujba de noapte se va termina sunt trimiși de maica Maria la săteni prieteni cu părintele. Satul cu 270 de locuitori e împărțit în “oamenii lui Pomohaci” și restul.

Înregistrări și reportaj de la slujba de exorcizare a „părintelui” Pomohaci, unde vin în continuare sute de oameni
Poza lui Pomohaci, printre pahare și bibelouri, în vitrina unei localnice din Moșuni

Pe noi ne primește în gazdă, într-o cameră neîncălzită și cu WC în spatele curții, o prietenă veche a fostului preot. Dovadă devotamentului ei stau tablourile cu Pomohaci în sutană de pe pereți și poveștile pe care ține să le spună despre minunile lui.

Ca atunci când capul “i s-a umflat ca o banană”, pentru că o blestemase cineva și medicii nu i-au găsit leac:

“Părintele a trimis vorbă să mă duc la el. Ploua și ținea o umbrelă cu o mână și cu cealaltă mi-o pus mâna chiar unde mă durea. «Ooo, părinte», m-am plâns eu. «Lasă, să te doară, că te-ai șters la fund cu vorbele mele!», mi-a zis. Că eu mergeam la biserică, dar nu la slujba de dezlegare. «Să nu te duci la operație, sub nici un chip, auzi?», a spus femeia. Am fost la slujbă o vineri, apoi încă una, și mi-o trecut!”.

Oamenii vin la Moșuni cu de toate, spune ea. Cum a fost băiatul de la București care simțea că “ceva îl strângea la stomac”. Dar la slujba de dezlegare de blesteme, vrăji și farmece, “s-o arătat demonul din el”:

“O făcut ca tăte alea. O zis părintele să-l țin la mine două săptămâni, să-l aibă aproape. Se dezbrăca iarna în maiou și stătea într-un picior, în frig. Am vrut să-i dau o geacă și mi-a zis că nu, că-l omoară demonul dacă se îmbracă”.

Tânărul nu e bine acum, a ajuns “la nebuni”. Dar nu pentru că n-ar fi avut efect canonul și slujba, ci pentru că mama lui nu credea în Pomohaci și l-a luat de la Moșuni.

Înregistrări și reportaj de la slujba de exorcizare a „părintelui” Pomohaci, unde vin în continuare sute de oameni
Casa lui Pomohaci și cortul din fața garajului, unde își ține slujbele acum

Și viața unei doctorițe bolnave de cancer, “toată numai piele și os”, a fost salvată de preotul cu har, deși nimeni nu credea: “A venit multe vineri la părintele la slujbă. Să vedeți ce bine e acum, are o sută de kile!”. 

În ciuda minunilor, de preotul cu har s-au îndepărtat mulți. Unii cu mult înainte de scandalul din 2017.

“La început m-o atras, am avut o părere bună despre el. Făcea exorcizările alea și era  impresionant. Am fost mai mulți ani. Cele mai puternice rugăciuni sunt noaptea, pentru că se deschid cerurile. Dar mi-am dat seama că nu pentru ce făcea el. Nu ai nevoie de măgăriile alea, exorcizările, urletele, țipetele, care-ți dau fiori. Mereu intrau aceleași persoane în transă. Lumea ar trebui să deschidă ochii”, spune o femeie care s-a dezis de Pomohaci încă de când era preot.

Alții n-au putut trece peste suspiciunea că a abuzat copii de 12 ani.

“Am crezut cu tot sufletul. Am mers pentru rugăciune. Atât timp cât nu am știut, am mers, dar după scandal, nu”, spune o fostă adeptă.

“Oamenii se duc purtați de un necaz, de o nevoie. Sunt disperați. Și el are tactică, spune să ne rugăm și va veni fericirea. Dacă nu vine trei-patru ani înseamnă că nu te-ai rugat bine”, spune o femeie care a încetat să meargă la Moșuni din cauza canoanelor prea scumpe.

”Greșesc cei care nu cred în părinte. Să se teamă!”

Cei care nu se încred în părintele greșesc, spune gazda noastră. Și ar trebui să se teamă:

“Într-o zi, treceam cu părintele pe lângă casa unuia care l-o vorbit de rău la televizor și mi-o zis: «Dacă m-aș pune acum în genunchi și mi-aș împreuna mâinile, ăsta n-ar mai fi!». Adică ar muri pe loc! «Dar eu nu așa fac. Dar o să vezi ce-o să pățească. Poate nu acum, dar peste o lună, un an, doi.» Și, ce să vezi, omul o ajuns rău, o sărit cu cuțitu la copiii lui, l-au internat și la nebuni!”.

Mai toți cei care nu cred sau se dezic de fostul preot ajung, inevitabil, “la nebuni” în poveștile femeii. 

Cu fiecare oră care aduce mai aproape slujba din miez de noapte, crește coada din fața camerei în care adepții își cumpără salvarea. Copiii zburdă de lângă mamele lor, iau foi albe de pe masa maicii Maria și scriu acatiste. Știu rânduiala locului, nu e prima dată când sunt aduși aici, la preotul izgonit de Biserică, suspectat că ar fi abuzat sexual minori.

DUH-urile de pe șoselele țării

Poarta casei e flancată acum de două mașini, de Mureș și de Sibiu, ambele cu terminația DUH. E trecut de zece seara și pe străzile satului ascuns după dealuri curg mașini cu numere de Brașov, Sălaj, Tulcea, Cluj, Bistrița, Harghita, Argeș, Vâlcea, Vaslui, București.

Se recunosc între ei, își zâmbesc, se îmbrățișează. Vin aici de mulți ani, în fiecare vineri, și au legat prietenii. Cel puțin 15 mașini din județe diferite au terminația DUH, 33SUS sau 31SUS. Spun că așa le-a cerut părintele Pomohaci, ca să se recunoască între ei pe șoselele țării ca adepți ai aceluiași lider spiritual și să se simtă uniți întru același crez.

Înregistrări și reportaj de la slujba de exorcizare a „părintelui” Pomohaci, unde vin în continuare sute de oameni
Numerele de mașină cu “DUH”, “33SUS” sau “11SUS” în coadă sunt preferatele celor care asistă la slujba din fiecare vineri noapte a idolului lor

”Lasă-l să te atingă, lasă-l să te atingă, și vei fi eliberat”, cântă acum maicile, versuri parcă dedicate lui Pomohaci, dar el tot nu apare, deși miezul nopții a trecut de mai bine de jumătate de oră.

Intertitlurile aparțin redacției Libertatea.

Citește cum s-a desfășurat slujba și alte mărturii, pe Vice România.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
FANATIK.RO
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
Acestea sunt zodiile care vor fi pe cai mari pentru tot restul anului. Gemenii și Vărsătorii sunt avantajați
FANATIK.RO
Acestea sunt zodiile care vor fi pe cai mari pentru tot restul anului. Gemenii și Vărsătorii sunt avantajați
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Știrileprotv.ro
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Observatornews.ro
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI