Numărul de cazuri COVID a crescut cu 60% săptămâna trecută, iar Institutul Naţional de Sănătate Publică informează că mai mult de jumătate dintre cazuri, 50,3%, s-au înregistrat în Bucureşti și județele Constanţa, Cluj, Ilfov şi Timiş, notează Agerpres.
În săptămâna 26 iulie - 1 august, au fost raportate 1.049 de noi cazuri COVID, în creștere cu 58,93% faţă de săptămâna anterioară, 19-25 iulie, potrivit calculelor făcute de Libertatea.
Cel mai recent raport al INSP arată că 81,5% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate.
În privința celor 19,5% persoane infectate după vaccinare, INSP nu precizează dacă au primit schema completă de vaccinare sau doar prima doză.
În ce privește decesele COVID, 85,7% au fost înregistrate la persoane nevaccinate, iar 14,3% la persoane vaccinate cu schema incompletă (doar prima doză).
Potrivit datelor furnizate zilnic de Grupul de Comunicare Strategică, nouă persoane au decedat în intervalul 26 iulie – 1 august. Procentul de 14,3% anunțat de INSP reprezintă o singură persoană decedată. Aceasta primise doar prima doză, iar INSP nu precizează la câte zile de la imunizare a survenit decesul.
71,4% din total au fost înregistrate în Neamţ, Bacău, Călăraşi, Satu Mare şi Botoşani.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, 1 din 77 de cazuri de COVID a fost înregistrat la personal medical, mai arată INSP.
86,1% din totalul deceselor COVID au fost la persoane peste 60 ani, iar 57,5% din decese au fost la bărbaţi.
94,6% din persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată, conform INSP.
[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/08/raport-saptamanal-episaptamana302021.pdf" title="Raport saptamanal (EpiSaptamana30_2021)"]