Laura Codruţa Kovesi este cercetată disciplinar de Inspecția Judiciară

Comentează

Inspecţia Judiciară a anunţat miercuri că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. IJ a anunțat că a înaintat secţiei pentru procurori în materie disciplinară a CSM acţiunea îndreptată împotriva procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, conform unui comunicat.

Inspecția Judiciară susține că șefa DNA a comis două abateri disciplinare. Astfel, șefa DNA este acuzată de „nerespectarea dispozițiilor procurorului ierarhic superior date în scris și în conformitate cu legea” și „nerespectarea în mod nejustificat (...) a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente”.

"Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de doamna Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie ('DNA') pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de articolul 99 litera g) din Legea nr. 303/2004, respectiv 'nerespectarea dispoziţiilor procurorului ierarhic superior date în scris şi în conformitate cu legea' constând în aceea că a încălcat cu ştiinţă dispoziţiile articolului 7 alineatul (3) din Ordinul numărul 5/12.01.2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se referă la competenţa de a dispune şi a efectua controlul tematic: 'controlul pentru situaţii deosebite şi controlul tematic se dispun de către conducătorii unităţilor de parchet şi se realizează de către aceştia în mod direct sau prin procurori anume desemnaţi', prin desemnarea consilierului procurorului şef al DNA, judecător detaşat, aflat într-o vădită stare de incompatibilitate pentru efectuarea controlului tematic la două servicii teritoriale", scrie în comunicatul Inspecției Judiciare.

Totodată, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiune disciplinară şi pentru săvârşirea abaterilor prevăzute de articolul 99 litera m) teza a II a din Legea numărul 303/2004, respectiv "nerespectarea în mod nejustificat (...) a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente" constând în aceea că, pentru efectuarea aceluiaşi control tematic, a încălcat cu ştiinţă dispoziţiile articolului 65 alineatul (3) din Legea nr. 304/2004, republicată şi modificată, transpuse în dispoziţiile articolului 7 litera s) din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care se referă la atribuţiile procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi prevede că acesta : "exercită controlul asupra activităţii procurorilor şi a întregului personal din subordine, direct sau prin procurori anume desemnaţi;", prin desemnarea consilierului procurorului şef al DNA, judecător detaşat, aflat într-o vădită stare de incompatibilitate.

"Prin încălcarea regulamentului şi desemnarea, în calitate de membru al echipei de control, a unui magistrat aflat într-o stare obiectivă şi vădită de incompatibilitate, s-a adus atingere principiilor legalităţii, imparţialităţii şi regulilor fundamentale (prevăzute de articolele 1 alineatul 5, 16 alineatul 1 şi 2, 20, 21 alineatul 3, 132 alineatul 1 din Constituţia României, articolul 5 din Legea numărul 303/2004 raportat la articolul 58 alineatul (3) din Legea numărul 303/2004 şi articolul 65 alineatul (3) din Legea numărul 304/2004), precum şi prestigiului şi credibilităţii actului de justiţie în înfăptuirea căruia a fost implicată Direcţia Naţională Anticorupţie", mai scrie în comunicatul Inspecției Judiciare.

Potrivit sursei citate, acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la răspunderea procurorului în cauză.

Citește și: Donald Trump, amenințare dură pe Twitter la adresa Rusiei: „Pregătiți-vă, pentru că vor veni rachetele în Siria”. Reacția Rusiei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Incendiul din Șura Mică se manifestă violent pe o suprafață de aproximativ 1.200 de metri pătrați. Foto: ISU Sibiu
1 oct.
Incendiu de amploare la o hală de reciclare din Șura Mică. Mesaj RO-Alert emis din cauza fumului gros care a ajuns până în Sibiu
Un avion Animawings pe pista unui aeroport
1 oct.
Ce ar însemna deschiderea procedurii de insolvență în cazul AnimaWings pentru pasageri și cum își pot recupera banii pe cursele anulate
MONDEN
Dan Negru a avut-o în emisiunea „The Floor” pe Andreea Roată-Dumitru, urmașa lui Moș Ion Roată  | sursa foto: Kanal D
1 oct.
Cine este urmașa lui Moș Ion Roată: „E dovedit. M-am dus în arhive și am descoperit”. Reacția lui Dan Negru când a aflat
Radu Vâlcan
Exclusiv
1 oct.
Planul lui Radu Vâlcan pentru aniversarea Adelei Popescu depinde de Pro TV: „Poate obține o derogare de la filmări”
POLITIC
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
1 oct.
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului, București, 30 septembrie 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
1 oct.
Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu și acuză PSD că nu a vrut niciodată să voteze „un guvern serios”
Ultimele știri
00:16
Cât de ușor găsești piese pentru OMODA și JAECOO în România? Compania anunță 25 de service-uri autorizate
1 oct.
Cu ce viteză trebuie să conduci ca să consumi cel mai puțin combustibil. De ce mitul celor 90 km/h nu este valabil pentru toate mașinile
1 oct.
Protestele liceenilor au degenerat în Franța. Aproape 2.000 de persoane reținute: „Violență scăpată de sub control”
1 oct.
Aceste ploșnițe îți vor invada în curând casa: iată ce nu trebuie să faceți sub nicio formă
TRENDING
1 oct.
Aplicatia MyEterra a căzut. Proprietarii nu mai pot solicita documente cadastrale online
1 oct.
Cine sunt frații Pandel, patronii AnimaWings, compania aeriană care a intrat în insolvență și a anulat o parte din zboruri
1 oct.
Horoscop 2 octombrie 2026. Leii au de ales între preocupările lor creative, cele legate de studii superioare și continuarea confruntărilor din familie
1 oct.
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop fecioara pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Verigheta pe mâna stângă
25 sept.
De ce se poartă verigheta pe mâna stângă
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
O ambulanță care circulă cu viteză pe șosea.
1 oct.
Un muncitor român a murit după ce a căzut de la aproape 20 de metri, în Viena. Bărbatul lucra pe terasa unui apartament
O aeronavă Animawings (Airbus A320-214) cu numărul de înmatriculare YR-AGD, surprinsă în timp ce decolează de pe pistă
1 oct.
AnimaWings a cerut insolvența, iar zeci de curse sunt anulate. Ce pot face românii care s-au trezit cu zborul anulat și cum își pot salva vacanța. Explicațiile companiei aeriene
Centrala nucleară Cernavodă. Foto: Profimedia Images
1 oct.
Centrala de la Cernavodă rămâne oprită, guvernul a prelungit starea de alertă în energie cu încă o lună
Mai multe mașini în parcare
1 oct.
Mașini second-hand de peste 38 de milioane de euro, verificate de ANAF. Firme alese „în urma analizei de risc realizate la nivelul DGAF”
Harta conductelor regionale
Analiză
1 oct.
Coridorul Vertical e cu scandal!
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?