O serie de indicatori și sumele variază în funcție de administrațe, direcție sau serviciul în care activează persoana, mai arată sursa citată.

Conform documentului, inspectorul respectiv trebuia să colecteze suplimentar, în 2022, la buget 866.667 lei în urma inspecțiilor fiscale, 100.000 de lei sume suplimentare în urma verificărilor documentare și să diminueze pierderile fiscale cu 200.000 de lei.

Ce spune ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a transmis că nu impune ținte pentru sumele stabilite suplimentar la controale.

„Facem precizarea că evaluarea individuală a inspectorilor fiscali este realizată de către structurile teritoriale în cadrul cărora aceștia își desfășoară activitatea, structuri teritoriale cărora nu li s-au comunicat ținte pentru sumele stabilite suplimentar de inspectori ca urmare a controalelor fiscale efectuate”, se arată în precizările Fiscului.

Nu este clar cine din cadrul instituției a impus aceste planuri.

Probleme cu deficitul

Informația apare în contextul în care România are probleme cu strângerea banilor la buget.

Țara noastră trebuie să se încadreze într-un deficit bugetar, adică diferența între venituri și cheltuieli, de 4,4% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an.

Casa din Timișoara „naționalizată” de primarul Fritz și locuită de clanul Momiță. Cum au obținut ocupanții strămutarea procesului care vizează evacuarea clădirii
Recomandări
Casa din Timișoara „naționalizată” de primarul Fritz și locuită de clanul Momiță. Cum au obținut ocupanții strămutarea procesului care vizează evacuarea clădirii

Libertatea a contactat ANAF pentru obținerea unui punct de vedere, dar până în acest moment instituția nu a răspuns.

De-a lungul timpului, această practică a Fiscului a fost constant criticată de către mediul de afaceri.

Statul fără bani

În primele șase luni ale anului deficitul bugetar al României s-a ridicat la 37,21 miliarde de lei, echivalent a 2,34% din PIB, conform datelor oficiale ale Ministerului Finanțelor.

Economiștii avertizează însă că în acest ritm România va depăși anul acesta 6% din PIB ca deficit.

Urmează creșteri de taxe

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat recent că Guvernul își va asuma răspunderea pe un pachet de măsuri de creștere a veniturilor la buget și reducere a cheltuielilor statului.

Între măsurile vizate se află eliminarea unor facilități pentru constructori, agricultori, industria alimentară și IT, dar și creșterea contribuțiilor pentru microîntreprinderi și persoane fizice autorizate și taxarea locuințelor și mașinilor scumpe.

În cazul în care în Parlament nu trece o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, pachetul de legi se consideră automat adoptat.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (12)

Aleiubirea   •   26.09.2023, 07:03

O sa plătim taxe mai mari ca salariile

Irinel   •   31.08.2023, 00:14

Daca au probleme sa le rezolve.

durban22   •   29.08.2023, 08:23

Cei de la A.N.A.F. se duc tot la cei mici, la cei mari ori nu au curajul pentru ca le este frica de repercusiuni , ori incaseaza ""DREPTUL"" si isi vad de treaba !.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O fată de 18 ani a cunoscut doi bărbați într-un club din București și a plecat cu ei cu mașina. Ce a urmat e șocant
Știrileprotv.ro
O fată de 18 ani a cunoscut doi bărbați într-un club din București și a plecat cu ei cu mașina. Ce a urmat e șocant
A recunoscut! Adevăratul motiv pentru care Mihaela Tatu a divorțat de soț, după 16 ani de căsnicie: ”Nu mi-a părut rău o clipă, avea o stângăcie...”
Viva.ro
A recunoscut! Adevăratul motiv pentru care Mihaela Tatu a divorțat de soț, după 16 ani de căsnicie: ”Nu mi-a părut rău o clipă, avea o stângăcie...”
Poză de colecție! Cei 11 frați Buble, într-o singură imagine, la nunta mezinei. 5 fete și 6 băieți, printre care și jurnalistul Iosif Buble
Libertateapentrufemei.ro
Poză de colecție! Cei 11 frați Buble, într-o singură imagine, la nunta mezinei. 5 fete și 6 băieți, printre care și jurnalistul Iosif Buble
De sâmbătă, 17 august 2024, de la ora 10, patru zodii trec printr-o mare transformare. Destinul lor se schimbă, nimic nu va mai fi la fel
FANATIK.RO
De sâmbătă, 17 august 2024, de la ora 10, patru zodii trec printr-o mare transformare. Destinul lor se schimbă, nimic nu va mai fi la fel
Simona Halep și Sorana Cîrstea au oferit imaginile zilei la evenimentul organizat de Ion Țiriac la Otopeni
GSP.RO
Simona Halep și Sorana Cîrstea au oferit imaginile zilei la evenimentul organizat de Ion Țiriac la Otopeni
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nicio zi. Suma pe care o vei lua de la stat
FANATIK.RO
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nicio zi. Suma pe care o vei lua de la stat
Anca Lungu, primul interviu după nunta cu milionarul Harry Arampatzis: 'O relație rezistă atâta vreme cât ambii parteneri își doresc în egală măsură să formeze acel cuplu' / Exclusiv
Unica.ro
Anca Lungu, primul interviu după nunta cu milionarul Harry Arampatzis: 'O relație rezistă atâta vreme cât ambii parteneri își doresc în egală măsură să formeze acel cuplu' / Exclusiv
Oamenii au reacţionat, după ce David Popovici a fost văzut în trafic, în maşina primită din partea lui Ion Ţiriac | FOTO
Orangesport.ro
Oamenii au reacţionat, după ce David Popovici a fost văzut în trafic, în maşina primită din partea lui Ion Ţiriac | FOTO
Cât valorează maşinile oferite de Ion Ţiriac medaliaţilor de la Jocurile Olimpice
Observatornews.ro
Cât valorează maşinile oferite de Ion Ţiriac medaliaţilor de la Jocurile Olimpice
Horoscop 17 august 2024. Berbecii vor simți o nevoie acută de a schimba ceea ce nu mai corespunde cu dorințele lor în propria existență
HOROSCOP
Horoscop 17 august 2024. Berbecii vor simți o nevoie acută de a schimba ceea ce nu mai corespunde cu dorințele lor în propria existență

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI