De Mihai Niculescu,

Bucureștiul așteaptă verdictul CJUE, anunțase în urmă cu câteva zile ministrul mediului, Costel Alexe, iar amenda poate fi de la 100.000 la 400.000 de euro, potrivit Agerpres.

„Din păcate, în ultimii ani, poluarea aerului în Bucureşti a fost din ce în ce mai mare şi mai alarmantă de la an la an. Deşi aveam la Bucureşti un plan de măsuri, el nu este implementat aşa cum ar trebui. Dacă ar fi implementat aşa cum ar trebui, nu mai aveam atât de multe zile cu valori ridicate sau depăşiri în fiecare an. Primăria Capitalei, având în vedere că este astăzi în procedură de contencios cu Comisia Europeană şi din păcate nu a reuşit ani la rând să convingă Comisia că situaţia se îmbunătăţeşte, suntem astăzi în situaţia în care doar aşteptăm verdictul. Nici măcar nu am mai dat voie României să se apere în faţa Comisiei Europene, aşteptăm din moment în moment verdictul, care va însemna pentru România o amendă de între 100.000 şi 400.000 de euro până vom reuşi să ajungem să avem zile fără depăşiri”, a spus Costel Alexe.

Ministrul Mediului a subliniat că în prezent România se află, în relaţia cu Comisia Europeană, în procedura de infringement pe cele trei oraşe, Bucureşti, Braşov şi Iaşi.

„Le-am anunţat instituţional (administraţiile celor trei oraşe – n. r.) că le-am invitat pe data de 20 ianuarie la minister să discutăm despre ceea ce ar trebui să facă, pentru că Ministerul Mediului este cel care poartă corespondenţa cu CE. Braşov, Iaşi şi Bucureşti, din păcate Bucureşti fiind în această procedură de contencios”, a adăugat ministrul mediului.

Citeşte şi:

În plină critică națională la adresa medicilor, cum arată viața grea și scrisoarea emoționantă ale unui bătrân care le mulțumește doctorilor că i-au ținut moartea la ușă

Incredibila călătorie a unui proaspăt demnitar. De la postări despre ”Raluca Trotski Turcan” la funcția de consilier al acesteia

Gigi Marian Osoloș, coregraful școlii Total Dance Center din Constanța care își abuza fizic și sexual elevele, folosea relațiile cu anumiți ”grei” din PSD ca să le terorizeze

Cristi Bud, despre moartea fiului său de doar 5 zile: "E posibil să fi scăpat copilul". Cand a cerut înregistrările de pe camere a primit un raspuns incredibil
GSP.RO

Cristi Bud, despre moartea fiului său de doar 5 zile: "E posibil să fi scăpat copilul". Cand a cerut înregistrările de pe camere a primit un raspuns incredibil

Horoscop 24 februarie 2020. Săgetătorii au parte de o cheltuială neprevăzută
HOROSCOP

Horoscop 24 februarie 2020. Săgetătorii au parte de o cheltuială neprevăzută