Cele două femei care au scris „Poliția Ucide” pe clădirea Ministerului de Interne: „Am vrut să ne arătăm furia față de o instituție care nu crede victimele”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Două femei au făcut un graffiti cu mesajul „Poliția Ucide“ pe clădirea MAI. Libertatea a stat de vorbă cu ele pentru a afla ce le-a motivat să facă un astfel de gest.
Sute de persoane au protestat, duminică, la Ministerul de Interne față de indiferența autorităților cu privire la violența asupra femeilor. Două protestatare în jur de 30 de ani, care se implică în manifestațiile pentru Drepturile Femeilor de aproape un deceniu, și-au spus că nu mai e suficient să țină pancarte sau să scandeze și trebuie să facă ceva mai radical: un graffiti cu mesajul „Poliția Ucide“ pe clădirea MAI.
Cele două au fost informate de jandarmi că vor primi contravenție pentru vandalizarea instituției publice, care poate ajunge și la 2.500 de lei.
Protestatarele nu doresc să-și dezvăluie identitatea pentru că sunt de părere că „Poliția Ucide“ nu reprezintă doar manifestul lor, ci al tuturor victimelor care n-au fost protejate de Poliția Română. Din acest motiv am pus doar inițialele de la prenumele lor.
Reporter Libertatea: De ce ați simțit nevoia să scrieți „Poliția Ucide“ pe clădirea MAI?
A: A fost o chestie venită pe loc. Particip la proteste pentru drepturile femeilor de mulți ani și tot timpul ni s-a spus că suntem drăguțe, plângem, vrem schimbarea legii și cam atât. Or, noi am acumulat multă furie, pentru că în continuare victimele nu sunt protejate de poliție.
Am vrut să facem ceva radical, care să atragă atenția oamenilor legii, să le transmitem că sunt complici la moartea Alexandrei. Am zis: hai să scriem pe clădire!
V: Am făcut asta din simplul motiv al creșterii vizibilității, al afirmării mai puternice al unui mesaj exprimat deja de către ceilalți oameni care au participat la protest și-anume că poliția nu protejează cetățenii, mai ales pe cei vulnerabili precum minorii, femeile sau persoanele din minoritățile sexuale. Am vrut să ne arătăm furia față de o instituție represivă și care nu crede victimele.
Cum ai perceput comportamentul jandarmilor vizavi de acțiunea voastră?
A: Pe toată durata evenimentului au stat deoparte și doar ne-au supravegheat, chiar și atunci când am făcut acel graffiti. După ce mulțimea a început să se disperseze, împreună cu câteva prietene, am vrut să mergem să bem ceva. Atunci ne-am trezit cu câțiva jandarmi care ne-au încercuit. Ne-au spus că au văzut pe cameră ce-am făcut și că vor să ne legitimeze și să ne ducă la secție. Am început să țip ca să atrag atenția protestatarilor care rămăseseră ca să vină alături de noi și să ne susțină. Lucru care s-a și întâmplat, din fericire.
În toată vâltoarea, am profitat de ocazie și-am plecat rapid, însă jandarmii au alergat după noi și ne-au prins. Cel care m-a încolțit pe mine era de aproape doi metri și se uita fix în ochii mei. Voia clar să mă intimideze. Atunci ne-au legitimat pe amândouă
V: Mă așteptam să încerce să ne singularizeze de mulțime pentru a fi mai vulnerabile și pentru a ne intimida ca să-și ducă la bun sfârșit „datoria“. Genul ăsta de tactici arată doar caracterul ipocrit al unei instituții care spune că vrea să protejeze cetățenii, dar de fapt se află acolo doar pentru a disciplina și controla populația.
Ai avut vreodată de-a face cu un comportament nepotrivit din partea poliției?
A: Din fericire, eu, personal, n-a trebuit să merg la poliție. M-a revoltat, însă, când un părinte din comunitatea mea de romi (n.r. - A este de etnie romă) a încercat să apeleze la polițiști ca să-și salveze fata. Aceasta a fost păcălită să plece de acasă și măritată cu forța la 12 ani, deși mergea la școală și lua note bune. Tatăl a mers la poliție să facă reclamație, dar nu l-a băgat nimeni în seamă pentru că așa ar fi „tradiția la noi“, ca fetele să se mărite cât încă sunt copii.
V: De mai multe ori, însă ce-mi amintesc acum este o întâmplare din adolescență. Urcam în scara blocului meu, în plină zi, și-am fost jefuite de un bărbat. A fost un episod foarte violent și traumatizant pentru mine. Și când m-am dus cu mama să depunem plângere, atitudinea polițiștilor a fost expeditoare. Ne-au dat senzația că, pentru ei, problema noastră era ceva banal. Cu toate astea, m-au pus să povestesc de două ori tot ce s-a întâmplat, deși eram o copilă în stare de șoc.
Chiar dacă ce-am pățit eu nu e nici pe de parte la fel de grav ca nepăsarea și sexismul pe care-l vedem în cazul Alexandrei, pe mine m-a influențat mult. În plus, a fost prima interacțiune cu poliția dintr-un lung șir de „întâlniri” jignitoare și amenințătoare
Cum vezi, în general, comportamentul poliției în privința femeilor abuzate?
A: Cel mai tare mă deranjează că nu le dau crezare când le spun c-au fost violate sau bătute. De multe ori polițiștii sunt prieteni cu agresorii, mai ales dacă vorbim de comunitățile din orașele mici sau de la sate. Pe lângă asta, există un rasism instituțional. Dacă ești de etnie romă și te duci la Poliție să depui plângere, te ia la mișto și-ți spune „du-te acasă, lasă că voi aveți bulibașă care face legea, lasă că e în cultura voastră să fie bătute femeile, lasă că o să vă împăcați “. În multe cazuri, poliția refuză să le dea reclamanților un număr de înregistrare, fără de care ancheta nu poate să înceapă.
V: Este catastrofică. Cazul de la Caracal nu este o excepție, ci un comportament recurent al Poliției când femeile sunt în pericol. Dacă o femeie se duce la poliție să reclame un abuz, de multe ori oamenii din aceste instituții, care au putere, sunt indiferenți, disprețuitori sau chiar dau vina pe femeie. Astfel, aceștia nu fac decât să vulnerabilizeze și să o facă să se simtă lipsită de putere.
Cum credeți că s-ar putea îmbunătăți abordarea poliției în privința victimelor?
A: Să fie sancțiuni mai aspre pentru polițiștii care nu-și fac treaba, iar selecția lor să se facă într-un mod mai riguros.
V: Eu mi-am pierdut încrederea în instituția poliției. Mai degrabă cred că ar trebui să facem cu toții eforturi în a ne construi comunități mai puternice, în care să ne simțim în siguranță și unde să găsim ajutor atunci când îl căutăm.
Fotografie principală: Inquam Photos / Octav Ganea
