După protestul a 95 de jurnaliști de la Gazeta Sporturilor și Libertatea și reacțiile favorabile libertății editoriale și ziariștilor din partea mai multor ONG-uri, a CNA și a personalităților din sport, Ringier susține că „timp de peste 190 de ani, în peste 20 de țări, mărcile media ale Grupului Ringier au fost piloni ai independenței, integrității și fiabilității jurnalistice”.
Ringier Sports Media Group (RSMG), clarificări despre plecarea redactorului-șef al Gazetei Sporturilor, ca răspuns la materialele apărute în presă:
Ca urmare a anunțului din 3 octombrie, cu privire la plecarea redactorului-șef al Gazetei Sporturilor, Cătălin Țepelin, Ringier Sports Media Group (RSMG), compania-mamă a Gazetei Sporturilor, dorește să facă precizări suplimentare pe marginea acestui subiect.
Despărțirea de Cătălin Țepelin a fost punctul culminant al unor divergențe strategice și operaționale, care se acumulau de ceva timp. Părțile au ajuns la o decizie comună, concretizată prin semnarea unui acord de încetare a contractului de muncă al lui Cătălin Țepelin.
Înțelegem că această desfășurare a faptelor, mai ales în mijlocul unui an plin de provocări pentru Ringier România, a fost o surpriză pentru mulți dintre colegii lui Cătălin Țepelin. Mulți dintre acești colegi au avut o colaborare îndelungată si agreabilă, atât cu Cătălin Țepelin, cât și cu GSP.
Realizăm, de asemenea, că momentul în care a fost luată această decizie, în contextul discuțiilor în curs de desfășurare despre libertatea și independența editorială, poate duce la neînțelegeri.
Cu toate acestea, este important să subliniem faptul că cele două situații nu sunt legate. Conducerea RSMG a declarat în mod constant că decizia în ceea ce îl privește pe Cătălin Țepelin este una pur managerială și operațională.
În acest context, dorim să reiterăm încrederea noastră deplină în rolul lui Cătălin Tolontan, în calitate de coordonator al redacțiilor GSP și Libertatea. Aceasta include autoritatea de a stabili viitorul redactor-șef al GSP. Cu toate acestea, Cătălin Tolontan a ales să nu accepte această responsabilitate.
Timp de peste 190 de ani, în peste 20 de țări, mărcile media ale Grupului Ringier au fost piloni ai independenței, integrității și fiabilității jurnalistice. Vorbim inclusiv de peste 30 de ani de servicii cu o verticalitate de nezdruncinat în România.
În lumina dialogurilor actuale din România privind această tranziție, considerăm că este esențial să punem în lumină acest istoric și această moștenire.
Situația este foarte îngrijorătoare pentru conducerea Ringier și RSMG. Suntem la fel de îngrijorați ca mulți dintre angajații noștri. Rămânem loiali angajamentului ferm de a găsi cele mai bune soluții și suntem într-o comunicare constantă și deschisă cu managementul celor două redacții. Credem cu tărie că o abordare jurnalistică bazată pe fapte este primordială și nu susținem narațiunile emoționale care se îndepărtează de adevăr”.
iniculae 04.10.2023, 23:04
iep. aproape 100 de jurnaliști (proști) nu înțeleg 5?-10? șefi ringier (superinteligenți). tz, tz, tz e un fenomen, parcă l-am mai văzut... vreo 30% dintre români nu-i înțeleg pe guvernanți și spun 'prostia guvernează românia'. error!! noi, proștii (sunt între cei 30%) nu înțelegem (superinteligenții) guvernanți. vai de noi! (ion - rebreanu)
Perrrkele 04.10.2023, 23:38
Nu se aşteptau la aşa reacţie, dar nu cred că este îndeajuns.
Alex.59 04.10.2023, 23:49
Cu siguranță situația a dus la "neînțelegeri"...!!! ?
AlexandraMilu 05.10.2023, 00:03
Cine se scuza se acuza! ?
m_d. 05.10.2023, 00:29
Asta e declaratie avocateasca ambalata frumos, ca nu cumva Tepelin sau altcineva sa-i dea in judecata pentru imixtiune in libertatea editoriala... Sper ca nu ne cred prosti pe toti. Faceți iar ce ați făcut la Sportul Romanesc si își vor reveni imediat cei de la Ringier. Sunteți prea buni ca sa își permită cineva sa va considere cantități neglijabile. Totul e sa rămâneți uniți. Succes, redactie & Țepelin!