Întrebată de o studentă despre fenomenul condamnaților români care au fugit în alte țări, Laura Kovesi l-a invocat pe Cătălin Predoiu

 14 comentarii
Arhiva foto

„Sunt convinsă că domnul Predoiu deja face ceva”, a spus Laura Kovesi la întâlnirea de marți, 9 mai, cu studenții, la Facultatea de Drept din București.

Din Aula Magna a Facultăţii de Drept, unde le-a vorbit studenţilor cu ocazia Zilei Europei, Laura Codruţa Kovesi a avertizat că Parchetul European monitorizează şi felul în care sunt cheltuiţi banii din PNRR: „Tentaţia e mare. Suntem cu ochii pe ei!”, a spus procurorul-șef al Parchetului European.

„Este prioritatea noastră. Vestea proastă e că şi mafia e cu ochii pe banii care vin prin acest program, PNRR. Unde sunt bani mulţi este şi tentaţia mare. Pentru noi, pentru Parchetul European, asta e o prioritate, pentru că toţi banii care sunt adunaţi în acest program reprezintă fonduri europene. Asta ne atrage nouă competenţa”, le-a spus Laura Codruţa Kovesi celor câteva sute de studenţi care au venit, marţi, la Facultatea de Drept pentru a asculta discursul său.

Subiectul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă a fost doar unul dintre zecile abordate de studenţi în cadrul conferinței „Uniunea Europeană şi statul de drept”. La început, Laura Codruţa Kovesi a rostit un discurs, pe care, timp de aproximativ 10 minute, l-a citit de pe hârtiile pregătite.

Apoi, ea a răspuns la toate întrebările tinerilor din public, sesiunea prelungindu-se mai bine de o oră şi jumătate. Studenții au întrebat-o pe şefa Parchetului European despre potențialele internshipuri de la Bruxelles, despre cele mai grele momente din cariera ei și despre paşii pe care ei înşişi trebuie să-i urmeze pentru a avea o carieră similară. Unele dintre întrebări au vizat probleme din actualitatea românească.

O studentă a venit cu întrebarea tatălui său, despre fenomenul fugarilor

Mar, o tânără de 20 de ani, studentă în anul I la Facultatea de Drept, a venit pregătită de acasă cu o întrebare pentru procurorul european. „Este întrebarea tatălui meu”, ne spune înainte de conferință.

Întrebarea ei este aceasta: „Ce ar trebui să se schimbe la nivelul instituţiilor europene pentru ca cei condamnaţi definitiv să nu mai scape de executarea pedepsei şi să fie extrădaţi?”.

Șefa Parchetului European i-a răspuns însă că soluţia se află în mâinile legiuitorilor din fiecare stat din care fug sau în care ajung infractori condamnaţi, şi nu a instituţiei europene: „Este foarte importantă şi legislaţia fiecărui stat în ce priveşte procesul de extrădare”.

„Sunt convinsă că domnul Predoiu deja face ceva”

Kovesi a continuat prin a oferi un răspuns prin care își exprimă încrederea în actualul ministru al justiției, penelistul Cătălin Predoiu. „Dacă vă referiți la ultimele evenimente care au apărut în presa din România, sunt convinsă că ministrul justiției, domnul Predoiu, deja face ceva în acest sens, am văzut în presă, deci se va discuta. Dar cred că această chestiune ține foarte mult de legislație și de cum se armonizează legislația”, a spus Kovesi.

Ministrul justiţiei Cătălin Predoiu a anunţat, în urmă cu un an, că va propune modificarea Codului Penal astfel încât persoanele condamnate definitiv, care nu se predau autorităţilor, să fie acuzate şi de evadare, infracţiune care poate atrage noi pedepse. Legea a fost însă uitată în sertare, iar Cătălin Predoiu a revenit, luna trecută, cu o altă abordare: „Instituțiile românești au funcționat. Se pare că sunt probleme în alte părți. [...] E de neacceptat să existe locuri în UE în care cei condamnați să își poată găsi un adăpost din punct de vedere judiciar”, a declarat ministrul justiţiei.

Şefa Parchetului European le-a explicat studenţilor că este conştientă de felul în care anumiţi condamnaţi găsesc vulnerabilităţi în lege pentru a fugi de executarea pedepsei. „Să nu uităm că, așa cum noi avem adunări aici, și infractorii au adunări, doar că un pic diferite: se întâlnesc într-o parcare, beau o cafea și pun la cale o schemă infracțională organizată, că ei n-au reguli, n-au frontiere, n-au domenii de aplicare, n-au legislație. E foarte simplu. Și ei se adaptează, și ei studiază legislația”, a explicat Kovesi.

„Credeți că ei nu știu în care țară e mai bine să te duci dacă ai o condamnare sub 4 ani, să fii sigur că nu execuți pedeapsa în penitenciar și să stai acasă? Este dreptul la libera circulație. Deci dacă legislația le oferă vulnerabilități, ei le vor exploata - și nu doar în acest domeniu, ci în toate celelalte.

Sunt foarte multe probleme.

Un student a fost curios să afle perspectiva Laurei Codruța Kovesi „cu privire la refuzul anumitor state membre privind aderarea României la spațiul Schengen”. În decembrie 2022, Austria a blocat intrarea României în Schengen, cancelarul Nehammer motivând că frontierele externe ale UE sunt vulnerabile în fața migranților. În continuare, negocierile pentru aderare se poartă la nivelul Guvernului, cu un rol mai pronunțat la Ministerul Afacerilor Interne.

Laura Codruța Kovesi a evitat să răspundă: „Am impresia că ştie toată lumea care este statul respectiv. Este o întrebare foarte politică. Eu sunt procuror. Azi nu suntem în Schengen, nu avem moneda euro, sunt foarte multe probleme. Dar eu îmi păstrez optimismul: suntem unde trebuie”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (14)
  • Avatar comentarii

    Vrajitoarea 10.05.2023, 11:20

    Dna Kovesi nu mă faceți să râd, că am buzele crăpate deja! :))))))

  • Avatar comentarii

    C.AdrianMarian 10.05.2023, 11:39

    Kovesi! Bode a facut licitatia incat doar Bmw sa acopere toate cerintele. Ce spui de treaba asta? Iohanis a lasat tara de izbeliste ca sa servesca alte interese. Popescu ne.a bagat in incapacitate de plata cu americanii lui si neamurile lui austriecii . Grindeanu a omorat transporturile. Deca ne.a analfebetizat cu plecaciunile ei. Daea a angajat.o pe nora.sa la apia ea fiint dansatoare. Bibliotecara la santierul naval. Barna a legalizat taiarea lemnului ca.n codru. Novak reprezinta sportul dar nu stie imnul Romaniei. Lui Predoiu ii scapa printre degete condamnatii, legea cu prescriptia le convine " manusa". Ciolacu face pe domnisoara dar fi.su castiga contracte cu statul. Caciu ba avem gaura in buget, ba mai ca suntem pe plus. Ciuca e subiect de documentar "asa pacalesti o tara" cu doctoratul lui si al celuilalt doctor. Firea.....face pe familista asteptand primaria Bucuresti. Sute de secretari de stat cu angajatii aferenti. Bulai se invarte dupa coada cu pensiile, in acelasi timp in care sugruma salariatul si angajatorul cu taxe pe munca. Persoane ca Horodniceanu sunt la conducerea tarii. Astea sunt la suprafata si put a coruptie. De ce nu te ocupi??? Si la final ar trebui sa te autodenunti pentru masacrarea statului de drept cat ai fost prin tara cu ai tai judecatori si magistrati. Chiar nu aveau si astia pe cine sa cheme??!

  • Avatar comentarii

    Voicu799 10.05.2023, 13:01

    Laura Codruţa Kovesi este la fel de coruptă ca oricare infractor . Dacă și-ar fi făcut datoria împreună cu întregul organism in drept penal statul român ar fi stat la un nivel cu mult superior celor care azi încă ne mai arată cu degetul . Sistemul judiciar a fost folosit din 1989 încoace că pe o curva , toți cei care au fost la putere sau folosit din plin de întreg sistemul pentru a fura , iar când au fost prinși au preferat să facă câțiva ani de pușcărie farsa rămână cu averea furata . Laura Codruţa Kovesi merita pușcăria la fel că oricare instituție din organul juridic pentru că a lăsat politica sa se infiltreze că o caracatița

  • Avatar comentarii

    valentindragobete 10.05.2023, 13:22

    Când citiți despre asta asigurați-vă că aveți multa lămâie!

  • Avatar comentarii

    Iocanioan 10.05.2023, 14:52

    Se pare ca Simion cu vuvuzelele de serviciu au luat-o pe LCK in colimator inca de la aeroport. Va este frica sa nu-si anunte candidatura la presedintie! Adio tur II intre Simion si Ciuca!

ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
MONDEN
Concurentii Asia Express 2027, în prima ediție a acestui sezon
08:44
What's Up și Miky au părăsit „Asia Express” 2026. Motivul pentru care cei doi au fost eliminați din competiție. „Nu am reușit”
Concurenți Burlacii - Foc în Paradis
08:30
Cine sunt concurenţii show-ului de dating Burlacii: Foc în Paradis de la PRO TV
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
09:15
Un mecanic a desfăcut cel mai problematic motor Toyota care a cedat aproape nou, în SUA
09:10
Péter Magyar, mesaj tranșant pentru un milionar din Harghita: „În legătură cu afacerea imobiliară de 300 de miliarde de forinți”
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Un avion zburând prin cerul albastru și printre nori
08:48
Românii vor putea zbura direct din Târgu Mureș către Alicante, începând din ianuarie 2027. Cât costă un bilet și când se pun în vânzare
Diamantul roz Conde
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Mâini încătușate ținând un teanc de bani dintr-o servietă neagră
08:05
Zeci de români au rămas fără bani și vacanțe după ce o agenție de turism din Târgu Mureș nu le-a mai plătit cazarea. Administratorul firmei a fost arestat
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
Sigla Ministerului Afacerilor Externe
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală