Cu Tesla Roadster, compania americană a depășit limitele automobilului tradițional, folosind o tehnologie care îi permite mașinii să se ridice chiar de la sol, scrie publicația italiană Al Volante.
Deocamdată, este încă un prototip, dar conducerea companiei a dat asigurări că modelul va intra în producția de serie în câțiva ani.
Ar fi, fără îndoială, un eveniment revoluționar, însă nu este prima dată când un producător își imaginează o mașină capabilă să facă lucruri care par desprinse dintr-un film științifico-fantastic.
De-a lungul deceniilor, mașinile-concept și prototipurile au explorat soluții radicale. Unele dintre aceste idei au rămas doar pe hârtie, altele au dus la realizarea unor prototipuri funcționale și, rareori, au ajuns până în showroom-urile dealerilor.
Iată câteva exemple de situații în care industria auto a încercat să reinventeze automobilul, fără să se preocupe prea mult de cât de extravagante ar putea părea ideile sale.
Ford Nucleon (1958)
O mașină care nu ar fi avut nevoie să oprească la benzinărie pentru alimentare timp de mii de kilometri: aceasta era perspectiva imaginată pentru Ford Nucleon.
Prezentat în 1958 sub forma unui model la scară redusă, automobilul ar fi trebuit să folosească un mic reactor nuclear amplasat în partea din spate.
Sistemul de propulsie, conceput ca un fel de capsulă înlocuibilă, ar fi putut fi schimbat după terminarea combustibilului.
Proiectul se lovea, desigur, de probleme uriașe legate de dimensiuni, greutate și protecția împotriva radiațiilor. Din acest motiv, Ford Nucleon nu a fost construit niciodată la dimensiuni reale.
Mașina aeriană Curtiss-Wright (1959)
Și dacă deplasarea nu ar necesita nici roți, nici drumuri? Compania americană Curtiss-Wright, specializată în tehnologii aeronautice, a încercat să găsească un răspuns la această întrebare prin Model 2500 Air Car, dezvoltat în 1959.
Vehiculul folosea principiul pernei de aer: ventilatoare puternice împingeau aerul sub caroserie, ridicând-o la câțiva centimetri deasupra solului. Astfel, putea înainta pe suprafețe plane și pe apă, fără ca roțile să atingă direct solul.
Vehiculul putea transporta patru persoane și atingea viteze cuprinse, în linii mari, între 32 și 61 km/h. Ideea de a transforma un vehicul cu pernă de aer într-un mijloc de transport pentru deplasările cotidiene nu a avut însă succes comercial, inclusiv pentru că sistemul întâmpina dificultăți pe terenurile denivelate.
Cu toate acestea, armata americană a cumpărat două exemplare pentru a evalua posibilitatea utilizării lor în scopuri militare.
Amphicar (1959)
Printre cele mai neobișnuite idei, dar și printre cele mai concrete, se numără Amphicar, un automobil decapotabil german, proiectat să circule atât pe șosea, cât și pe apă.
Prezentat la Salonul Auto de la Geneva din 1959, modelul a intrat în producție în 1961, fiind fabricate aproximativ 3.800 de exemplare.
Trecerea de la deplasarea pe uscat la cea pe apă nu necesita intervenții speciale: era suficient ca mașina să intre în apă, iar două elice montate în spate asigurau propulsia.
Pe șosea, vehiculul continua să se deplaseze cu ajutorul roților. Motorul cu patru cilindri, de proveniență Triumph și montat în spate, dezvolta aproximativ 43 CP.
Performanțele erau modeste atât pe uscat, cât și pe apă, însă proiectul chiar funcționa. Amphicar este, de altfel, unul dintre foarte puținele exemple de automobile amfibii civile care au ajuns în producția de serie.
Mercedes F 300 Life Jet (1997)
De ce să alegi între o motocicletă și un automobil, când ai putea încerca să le combini? Mercedes F 300 Life Jet, prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt din 1997, avea trei roți, două locuri și o caroserie capabilă să se încline în viraje, asemenea unei motociclete.
Particularitatea sa nu era doar de ordin estetic. Un sistem electronic, numit Active Tilt Control, controla înclinarea vehiculului cu ajutorul senzorilor și al unor mecanisme hidraulice care modificau poziția caroseriei în funcție de condițiile de deplasare.
Scopul era de a păstra agilitatea și senzațiile de condus oferite de un vehicul pe două roți, fără a renunța la protecția unei caroserii închise. Sistemul permitea înclinări de până la aproximativ 30 de grade la viteze mai mici, limitându-le pe măsură ce viteza creștea.
Proiectul a rămas un laborator pe roți.
Hyundai Elevate (2019)
Înainte de Tesla Roadster, provocarea nu era să zbori, ci să poți depăși obstacole care ar opri orice automobil tradițional. Hyundai Elevate era un concept electric echipat cu patru roți montate pe membre robotizate articulate.
Acestea se puteau extinde și mișca, permițând vehiculului să treacă peste gropi, stânci și denivelări sau să înainteze pe terenuri dificile, unde suspensiile obișnuite nu ar fi fost suficiente.
Producătorul sud-coreean își imagina în special utilizări în misiuni de salvare. De exemplu, după un cutremur sau o inundație, un astfel de vehicul ar fi putut ajunge la persoane blocate în zone inaccesibile mijloacelor de transport convenționale.
Tesla Roadster
Ideea de a împinge automobilul dincolo de limitele terestre și-a găsit cea mai recentă expresie în noul Tesla Roadster. Prezentat drept un prototip revoluționar, supercarul electric promite performanțe record, printre care o accelerație de la 0 la 100 km/h în mai puțin de o secundă.
Adevărata provocare inginerească vine însă din colaborarea cu SpaceX: mașina va putea fi echipată cu un pachet special, dotat cu propulsoare cu gaz rece, capabile să „ridice” automobilul sau să îl facă să „zboare” pe distanțe scurte, deasupra solului.
În partea din spate există și ventilatoare puternice, care extrag aerul de sub podeaua mașinii pentru a crea un efect de apăsare aerodinamică, ce menține Roadsterul lipit de sol în viraje și îi permite să le abordeze cu viteze mult mai mari.
Elon Musk și conducerea companiei susțin că nu va fi vorba doar despre un exercițiu de design, ci despre o tehnologie care va ajunge în producția de serie în următorii doi ani, redefinind încă o dată însuși conceptul de automobil.