„Animalul a apărut cam de-o lună pe străzile dinspre pădure, seamănă cu vulpea la cap şi blana roşcată, dar este mai înalt şi are coada mai subţire. Probabil este mort de foame, pentru că seara vine până la gard. Noi bănuim că din cauza asta ne-a dispărut peste noapte pisica, iar vecinilor, găinile”, a declarat un localnic din comuna Sânmartin, potrivit sursei citate.

Oamenii spun că în timpul nopții câinii sunt agitați, simțind prezența șacalilor, care vin în gospodării nu doar ca să caute hrană.

„Pe strada Prutului, a intrat la mine în curte ca să bea apă din piscina copilului la 6 dimineaţa!”, a scris un bărbat pe un grup de Facebook al aceleiași comune.

Membrii asociației de vânătoare Pădurea Verde spun că, în ultimul an, șacalii au fost văzuți în mai multe zone din Bihor.

„Am discutat deja să îl extragem. Deşi fuge de om, şacalul este periculos pentru animalele domestice, de la păsări la capre şi oi, dar şi pentru vânat, pentru că omoară puii de fazan, de căprior şi de mistreţ”, a declarat vânătorul Ioan Popovici.

Potrivit specialiștilor, o femelă șacal poate avea până la opt pui, iar specia se răspândește rapid în lipsa unui prădător natural, care poate fi lupul.

Citeşte şi:

Bilanțul COVID, în continuă creștere: aproape 600 de cazuri noi și 14 decese, în ultimele 24 de ore

Cum a arestat poliția doi nevinovați, pe care i-a forțat să recunoască un viol la adresa unei fetițe de 10 ani

Cum ar putea arăta o țară mediteraneeană peste 80 de ani. Deșertificarea, o amenințare și pentru România

Cum a reacționat Gigi Becali când a aflat că Bănel Nicoliță ar fi fugit în SUA
PARTENERI - GSP.RO
Cum a reacționat Gigi Becali când a aflat că Bănel Nicoliță ar fi fugit în SUA
BREAKING: Iubita lui Reghecampf, atac dur la Anamaria Prodan. Corina s-a săturat și a făcut pasul necesar. Avem toate detaliile
Playtech.ro
BREAKING: Iubita lui Reghecampf, atac dur la Anamaria Prodan. Corina s-a săturat și a făcut pasul necesar. Avem toate detaliile
Octavian Jurma: România a depășit recordul mondial de decese COVID la 1 milion de locuitori. Au crucificat poporul ăsta!
Observatornews.ro
Octavian Jurma: România a depășit recordul mondial de decese COVID la 1 milion de locuitori. Au crucificat poporul ăsta!
Horoscop 27 octombrie 2021. Fecioarele încearcă să-și salveze planurile, cele mai importante, de unele singure
HOROSCOP
Horoscop 27 octombrie 2021. Fecioarele încearcă să-și salveze planurile, cele mai importante, de unele singure
Mirel Joacă-Bine a fost ucis în Italia în timpul unui jaf, însă este în viață și trăiește în Suedia. Declarația șocantă a românului
Știrileprotv.ro
Mirel Joacă-Bine a fost ucis în Italia în timpul unui jaf, însă este în viață și trăiește în Suedia. Declarația șocantă a românului
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Cum să o obții un ten strălucitor în doar 2 minute
PUBLICITATE
Cum să o obții un ten strălucitor în doar 2 minute