O româncă plecată în Marea Britanie fără bani și fără siguranță a ajuns, la 34 de ani, să conducă un business care oferă locuințe familiilor vulnerabile. Dintr-un copil care mergea flămând la școală în România, a ajuns o antreprenoare care poate oferi azi un acoperiș celor rămași fără nimic. Singurul lucru pe care îl cere acum este ca sistemul în care lucrează să îi lase pe oameni să intre în casele deja pregătite pentru ei, scrie publicația International Bussines Times.
Cuprins:
Iolanda Petronela Morari a crescut în România, într-o familie în care banii erau puțini. Spune că au existat zile în care mergea la școală fără pachet cu mâncare și că foamea a fost, uneori, parte din rutina copilăriei. Tocmai de aceea, când a plecat în Marea Britanie, și-a promis că nu vrea doar „o viață mai bună”, ci și să ajute oameni care trăiesc azi lipsurile pe care le-a trăit ea.
A ajuns acolo cu mâinile goale, fără resurse reale, și a început cu joburi simple, până a făcut pasul spre imobiliare și a lansat firma de închirieri Blueberry Yolanda Letting Ltd, care oferă locuințe de urgență pentru familiile care au nevoie, în mai multe zone din Regatul Unit.
Experiența din teren i-a arătat cum este, în realitate, viața în locuințe temporare: familii mutate dintr-un loc în altul, copii care nu știu unde vor dormi peste câteva luni, adulți care nu reușesc să își refacă încrederea cât timp nu au stabilitate. Așa a apărut pasul următor: românca a inițiat BYL Support CIC, o companie de tip „community interest”, care oferă locuințe cu sprijin pentru oameni vulnerabili.
La 34 de ani, stabilită la Londra, Morari conduce un business profitabil, care aduce peste 11.000 de lire sterline pe lună și, în același timp, contribuie la diminuarea presiunii pe sistemul de locuințe sociale din Marea Britanie.
Pentru BYL Support CIC, românca a cumpărat și a pregătit mai multe imobile dedicate adulților vulnerabili. Casele au toate verificările tehnice la zi (gaz, electricitate), documente de conformitate pentru siguranță la incendiu, politici și proceduri pentru protecția persoanelor vulnerabile asigurări, mobilă, internet funcțional, dar și o echipă pregătită să lucreze cu beneficiarii.
Cu alte cuvinte, locuințele pot fi folosite imediat. Însă Brent Council, autoritatea locală care ar trebui să finalizeze procesul de verificare, a suspendat procedura, iar imobilele stau goale, în timp ce cererea pentru astfel de locuri este foarte mare.
Morari spune că a respectat toate regulile, nu cere finanțare suplimentară și ar vrea doar ca autoritățile să își facă partea lor de treabă, pentru ca oamenii să poată fi mutați în siguranță.
În sistemul britanic, majoritatea persoanelor vulnerabile, precum cele fără adăpost, persoane cu risc de excluziune, victime ale violenței domestice, persoane cu dizabilități etc., nu plătesc chirie direct. Consiliile locale acoperă costurile prin Housing Benefit sau Universal Credit, iar furnizorul locuinței primește o sumă garantată pentru fiecare rezident.
Modelul include nu doar cazare, ci și supraveghere, suport pentru independență și proceduri de siguranță. Totul poate funcționa doar după ce autoritatea locală finalizează verificările obligatorii.
Iolanda Morari nu oferă doar „un acoperiș deasupra capului”. Modelul ei de business îmbină partea de chirie garantată pentru proprietari cu sprijin pentru cei cazați: un mediu structurat, în care oamenii pot să își refacă rutina, să învețe din nou să fie independenți și să se reintegreze în societate.
Ea explică faptul că locuința cu sprijin are „o valoare mult mai mare” decât o chirie obișnuită, pentru că acolo se reconstruiesc vieți, nu doar se închiriază camere. Ideea este parte a unei tendințe tot mai vizibile în Marea Britanie: antreprenori care folosesc instrumente de business pentru a rezolva probleme sociale, în cazul acesta, criza persoanelor fără adăpost și lipsa locuințelor accesibile.
Parcursul ei a fost influențat și de trainingul primit în cadrul Property Investors Academy, fondată de antreprenorul britanic Samuel Leeds. El a încurajat-o să nu se vadă doar ca proprietar de imobile, ci ca lider care construiește ceva durabil, cu impact direct în comunitate.
Samuel Leeds, un investitor cunoscut, a prezentat cazul Iolandei ca pe un exemplu de transformare: de la lucrător imigrant, la furnizor de locuințe sociale cu impact real. El spune că povestea ei arată cum „determinarea combinată cu educația potrivită” poate genera schimbări importante.
Obiectivul Iolandei Morari nu se oprește la câteva case în Londra. Ea vrea să extindă BYL Support CIC într-o rețea la nivel national, care să creeze locuri de muncă în comunitățile locale, să reducă listele de așteptare ale consiliilor locale și să ofere stabilitate pe termen lung pentru oameni vulnerabili.
Românca spune că a construit acest model „cu suflet și cu scop” și că are nevoie ca autoritățile să nu mai țină ușile închise, atât timp cât locuințele sunt conforme și gata de folosit.
Drumul Iolandei este, în același timp, o poveste de succes românească în străinătate și un semnal de alarmă despre cum birocrația poate bloca proiecte care ar ajuta oamenii aflați în situații dificile.