UPDATE | Ion Iliescu a fost audiat în dosarul Revoluției, la Parchetul General

Comentează

Fostul președintel Ion Iliescu a ajuns, joi dimineață, la Parchetul General din Capitală, unde a fost audiat în dosarul Revoluției.UPDATE  ora 11.10| Ion Iliescu a ieșit după aproape două ore de audieri. La ieșire, întrebat dacă se simte responsabil pentru victimele de la Revoluție, fostul președinte a răspuns: ”Ar trebui să aveți discernământ pentru a putea să puneți astfel de întrebări”. Aceasta a fost singura sa declarație, refuzând să mai vorbească cu jurnaliștii.

Ion Iliescu a ajuns  joi dimineaţă, la sediul Parchetului instanţei supreme pentru a fi audiat ca martor în dosarul Revoluţiei, în care se fac cercetări pentru infracţiuni contra umanităţii.

Dosarul „Revoluţiei din 1989” este una dintre cele mai tergiversate anchete din istoria practicii judiciare din România. Procurorii au avut de lămurit cauzele în care s-a produs decesul a 709 persoane, rănirea prin împuşcare a 1.855 de persoane, rănirea prin alte forme de violenţă a 343 de persoane şi privarea ilegală de libertate a 924 de persoane.

În noiembrie 2016, cercetările în Dosarul Revoluţiei au fost extinse in rem. Procurorii militari au precizat că vor fi investigate inclusiv fapte comise după 22 decembrie, perioadă în legătură cu care, anterior, s-a constatat că nu sunt indicii privind infracţiuni.

„Din actele dosarului rezultă că pentru păstrarea puterii, prin acţiunile desfăşurate şi măsurile dispuse, noua conducere politică şi militară instaurată după data de 22.12.1989 a determinat uciderea, rănirea prin împuşcare, vătămarea integrităţii fizice şi psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, fapte care se circumscriu condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii contra umanităţii”, arăta Parchetul General.

Cercetarea evenimentelor, care s-au petrecut ulterior datei de 22 decembrie, a fost unul dintre argumentele invocate pentru redeschiderea dosarului.

„Până la data de 22 decembrie 1989, ora 12.00 comanda armatei era asigurată, potrivit Legii 5/1969 de Consiliul Apărării Republicii Socialiste România, dar în mod nejustificat ancheta nu şi‐a propus şi pe cale de consecinţă nu a stabilit cine a preluat comanda armatei la data de 22 decembrie 1989.Ancheta nu stabileşte şi nici nu şi‐a propus să stabilească cine anume trebuia să exercite comanda armatei şi cine a exercitat‐o efectiv, luând în considerare numirea generalului Victor Stanculescu în funcţia de ministru al Apărării Naţionale, revenirea generalului Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major al Armatei de la Timişoara în ziua de 22 decembrie, demisia guvernului Dăscălescu, difuzarea informaţiei potrivit căreia generalul Nicolae Militaru a preluat comanda armatei. Ancheta nu a reuşit şi nici nu şi‐a propus să identifice persoanele din cadrul comandamentului militar, nu a stabilit ce atribuţii aveau acestea, dacă printre aceste atribuţii se regăseau şi cele legate de instituirea cenzurii; nu s‐a stabilit identitatea persoanei/persoanelor care au decis înfiinţarea acestui comandament; nu s‐a stabilit cine erau cei care furnizau informaţiile celor care ulterior le transmiteau pe post; cum se primeau aceste informaţii, dacă erau verificate/cine le verifica şi cum, în cazul în care nu erau verificate, de ce, în condiţiile în care liniile telefonice şi comunicaţiile în general funcţionau perfect Procurorii militari afirmă cu valoare de adevăr faptul că în perioada 22‐27 decembrie nu a existat un organism/o structură care să exercite puterea de stat întrucât numai în ziua de 27 decembrie a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decretul‐lege nr.2 al CFSN privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naţionale”, se arăta în ordonanţa prin care s-a cerut redeschiderea dosarului.

Bogdan Licu, în calitate de procuror general interimar, a cerut în luna februarie a anului 2016 redeschiderea cauzei, în ordonanţa fiind menţionate aspectele care au dus la această decizie. Ulterior, instanţa supremă a confirmat redeschiderea dosarului, acesta ajungând la procurorii militari de la Parchetul General. Potrivit extinderii dispuse în cauză, procurorii vor analiza şi evenimentele petrecute după 22 decembrie.

Şi fostul premier Petre Roman a ajuns, miercuri, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a fost audiat de procurorii militari în dosarul Revoluţiei. În dosar a fost începută urmărirea penală in rem, însă nicio persoană nu este învinuită în prezent.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Radu Miruța, ministrul român al Apărării, susține o conferință de presă la sediul ministerului. Ministrul român al Apărării
14 oct.
Marea Neagră are nevoie de un comandament militar comun al statelor NATO riverane, spune Radu Miruță
Florin Manole este propunerea PSD pentru Ministerul Muncii în Guvernul Luca Niculescu. Foto: Hepta
14 oct.
Pensiile vor fi indexate după doi ani, promite Florin Manole, propus de PSD ministrul Muncii în Guvernul Luca Niculescu: „Dacă nu primesc bani de majorare, plec”
MONDEN
Actorul Alexandru Ion | sursa foto: Instagram
14 oct.
Actorul care tocmai a semnat contractul cu PRO TV apare în această toamnă la Antena 1: „Mă bucur că au văzut potențial”
Mona Segall la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
14 oct.
Probleme la Asia Express 2026: „12 oameni erau pe perfuzii în același timp”. Ce a spus Mona Segall
POLITIC
Marian Neacșu a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare în 2016. Foto: Hepta
14 oct.
Cine este Marian Neacşu, propunerea PSD pentru Ministerul de Interne. A fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare în 2016
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 oct.
Sorin Grindeanu anunță că PSD va evalua Guvernul Luca Niculescu după 6 luni. Indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități, printre priorități
Ultimele știri
14 oct.
Alertă în largul portului Sulina. Incendiu la bordul unei nave sub pavilion străin: „A fost ținta unor atacuri”
14 oct.
A petrecut 500 de zile într-o peșteră, în izolare completă, la 70 de metri adâncime: experimentul extrem făcut de o atletă spaniolă
14 oct.
Administrația Trump vrea să pună o taxă de 200.000 de dolari pentru fiecare navă spaniolă care trece prin porturile SUA
14 oct.
Netflix concediază 1.000 de angajați, în timp ce profitul companiei a crescut cu 26%
TRENDING
Analiză
14 oct.
Harta puterii PSD în Guvernul Niculescu. Gruparea sudului face legea. Ardealul și Moldova, puse la colț
14 oct.
Denumirea de „pâine”, schimbată în magazine de un proiect de lege: ce se întâmplă cu produsele de panificație cu zahăr, semințe sau aditivi
14 oct.
Horoscop 15 octombrie 2026. Capricornii vor lua astăzi taurul de coarne într-o problemă legată de familie sau de casă
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
Foto: Buturuga Mică
14 oct.
Buturuga Mică: câteva zile împreună, în mijlocul naturii
Sare Epsom - Sursă foto: Shutterstock
14 oct.
Ce este sarea Epsom și la ce poate fi folosită în gospodărie
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă și cum salvezi rădăcinile.
14 oct.
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă. Trucuri pentru salvarea rădăcinilor
autobuzul 850-FT din Taipei, se vede șoferul reflectat în oglindă
14 oct.
Orașul cu cel mai bun transport public din lume: 95% dintre locuitori sunt mulțumiți de o rețea impecabilă, care a depășit Singapore și marile metropole europene
Cuplu senior fericit plimbându-se cu bicicleta în aer liber, zâmbind
14 oct.
Obiceiul la îndemână care te-ar putea ajuta să trăiești mai mult și mai sănătos
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
O dronă militară gri în formă de aripă triunghiulară zboară la joasă altitudine deasupra unei zone împădurite și a unui peisaj deluros. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
14 oct.
O nouă țintă aeriană a pătruns în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. A fost emis mesaj RO-Alert
Grupul Ahold Delhaize, proprietarul rețelelor Mega Image și Profi, se confruntă cu o problemă de securitate cibernetică. Foto: Profimedia
14 oct.
Mega Image se confruntă cu probleme tehnice, la câteva zile după incidentul de securitate al grupului Ahold Delhaize
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, cunoscut pentru gama sa variată de produse accesibile, de la jucării și articole de papetărie până la decorațiuni și gustări, își anunță intrarea pe piața din România în 2027.
14 oct.
Un retailer danez cu peste 1.100 de magazine intră în România în 2027. Plan de extindere cu 87 de magazine
Aeroportul Băneasa - Aurel Vlaicu
14 oct.
Persoanele cu mobilitate redusă pot intra fără tichet în parcările aeroporturilor Otopeni și Băneasa. Cum funcționează sistemul
inteligenta-artificiala
14 oct.
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice