Ionel de la Lugojel. Rețeta succesului pentru un român întors din străinătate să facă legumicultură acasă: „Preț, calitate, seriozitate” 

 4 comentarii
Arhiva foto

Mulți români „din afară” visează să se întoarcă acasă și să deschidă o afacere, folosind experiența acumulată în Occident. Pentru Ionel Ivasiuc (49 de ani), alias Ionel de la Lugojel, proiectul a devenit realitate. Revenit din Italia în 2010, s-a apucat de legumicultură. Muncește mult, dar are succes și se declară foarte mulțumit de roadele eforturilor sale.

Născut și crescut în Poienile de sub Munte, județul Maramureș, într-o familie cu 12 copii, Ionel Ivasiuc s-a mutat în Banat imediat după Revoluție. Era doar un adolescent când a ajuns la Lugoj, ca elev al Liceului „Iulia Hasdeu”. La terminarea celor 12 clase, Ionel s-a angajat în Armată, ajungând sergent și militar profesionist.

Pe măsură ce frații lui mai mici au terminat școala generală, Ionel, al doilea copil al familiei, i-a adus din Maramureș în Banat și i-a ajutat să se înscrie la studii. La final, i-a mutat și pe părinții săi într-un sat de lângă Lugoj. Le-a luat o casă și i-a transferat cu cățel și cu purcel. La propriu. „Am luat un TIR și am încărcat toate animalele - cățelul, vaca. Tot ce au avut acolo am adus aici”, rememorează Ionel.

Din armată, în turism și agricultură

În anii 2000, când unitatea militară în care lucra Ionel s-a desființat, bărbatul a rămas „pe drumuri”. Un frate plecat între timp în Grecia l-a chemat acolo, iar Ionel s-a dus după el, să lucreze în industria ospitalității. După patru ani petrecuți în insule, Ionel a ajuns în Italia, unde i s-a născut și unul dintre copii. În „Cizmă”, viitorul legumicultor a muncit pe șantier, iar mai târziu în agricultură, atât la sere, cât și pe câmp. De acolo, românul „a furat meserie”, iar în mintea lui a încolțit planul pentru reîntoarcerea acasă.

Uitându-se în urmă, agricultorul admite că a luat decizia autorepatrierii, „într-un fel”, după ce a participat la o întâlnire între premierul de la vremea respectivă, Călin Popescu Tăriceanu, și românii din Roma. „A stat de vorbă cu mulți dintre tinerii care eram acolo. Ne-a spus să ne întoarcem acasă că avem o oportunitate din partea statului, să facem în România ce munceam în Italia. Atunci l-am crezut”, își amintește Ionel.

„M-am trezit ca o plută în mijlocul oceanului”

Când a luat decizia reîntoarcerii, Ionel avea în minte un concept despre care era convins că va funcționa: „Planul meu era că vin, înființez niște sere și implementez ce am văzut în Italia, că o să schimb modul de gândire al agricultorilor, modul de lucru”. Ajuns acasă, Ivasiuc a trebuit să înfrunte o cu totul altă realitate decât cea pe care și-o imagina. Sprijinul din partea statului promis de Tăriceanu era doar o himeră bună de fluturat în scop promoțional.

„Când am venit în țară, nu m-a mai ajutat nimeni. M-am trezit ca o plută în mijlocul oceanului. Nici statul, nici cei de la care am avut așteptări n-au făcut nimic”, concluzionează Ionel. Fermierul n-a avut acces nici măcar la bani europeni, că „pentru a accesa fonduri trebuia să ai ceva construit, să vadă cu ce ai început, apoi să te ajute”.

„Dacă nu mă scoți din șanț când sunt în noroi, nu are rost să mă ajuți când sunt pe malul celălalt. Am început etapizat, treptat, cu lucruri mici, cu sere mai mici, ulterior le-am schimbat, tot mai mari, până la cât se vede acum”, spune Ionel Ivasiuc, care are acum în localitatea Lugojel, pe marginea DN6, lângă Lugoj, solarii întinse pe 1.000 de metri pătrați. În plus, cultivă lubeniță pe suprafețe mari în câmp deschis. „Lugojenii știu deja, că i-am înnebunit cu lubenița de Lugojel. Ne cunoaște multă lume aici”, se laudă Ionel cu pepenii săi verzi.

„Asta e o poveste mai ciudată”

Solariile lui Ionel de la Lugojel sunt pline acum. Când termină cu răsadurile, trece la roșii, apoi la castraveți și termină anul cu salată verde. „Lucrez doar cu soiurile autohtone, semințele sunt românești. Toată lumea acum vrea să se întoarcă la soiurile românești. Ce vrea clientul, aia scot pe piață. Eu sunt la mâna lui”, își explică legumicultorul conceptul afacerii.

Vinde răsaduri și către fermieri care au propriile lor solarii și vor să cultive soiuri românești pentru că le vând foarte bine. Mai lucrează și cu intermediari. „Am în solarii cunoscuta Aurora (n.r. - soi de tomată românească). Mai am și roza inimă de bou (n.r. - alt soi de tomată)”, punctează Ionel. Cum a obținut semințele? „Asta e o poveste mai ciudată”, vine răspunsul prompt. „Înainte cultivam hibrizi pentru că nu găseam semințele. Dar am ajuns în zona Teremia Mare, o zonă legumicolă prosperă pe vremea lui Ceaușescu. Un bătrân mi-a dat o mânuță de semințe și mi-a spus: «Copile, să ai grijă de semințele astea pentru că ele au fost cultivate acum 40 de ani». El le punea în fiecare an la ciorap (n.r. - metodă de hidratare a semințelor pentru stimularea înmuguririi) și le reproducea. Eu ce am făcut? Le-am înmulțit prima dată pentru mine. După ce am fost sigur că am suficiente, am început să le scot pe piață. Acum, pe lângă că Timișul cumpără de la mine, vin și oameni din Oradea, Alba Iulia, Cugir, Caraș-Severin. Și în Satu Mare a ajuns răsadul meu”, se mândrește Ionel de la Lugojel.

„Eu acum sunt medicul plantelor”

Ionel Ivasiuc a început acum câțiva ani să studieze literatură de specialitate și să încerce „rețete” complexe. Acum, pe lângă faptul că produce și vinde răsaduri și legume, le oferă și consultanță cumpărătorilor. Gratuit. „Pasiunea pentru agricultură m-a făcut să experimentez, să învăț. Acum sunt medicul plantelor. Când clientul are necazuri îmi spune: «Domnul Ionel, am o problemă la o roșie». Trimite poza, eu o văd, îmi dau seama ce boală poate să aibă și apoi recomand tratamentele cunoscute de mine”, povestește fermierul.

Legumicultorul de la Lugojel își sintetizează rețeta succesului: „preț, calitate, seriozitate”. Pe piața de profil, un răsad costă între 1,5 și 2 lei. Fermierul bănățean, pe de altă parte, vinde un fir de ardei sau de roșie cu 72 de bani. Spune că este profitabil în ciuda prețului scăzut, datorită eficienței ridicate.

Fiind priceput și îndemânatic, Ionel a construit, din piese recuperate, mașini care îi permit să aibă o productivitate ridicată. Spre exemplu, a refăcut din bucăți o mașină de plantat semințe pentru răsaduri în alveole. Susține că mașina proiectată și construită de el scutește munca a 20-30 de oameni.

Spune că nu-l interesează în mod deosebit cui îi vinde marfa. „Eu nu-i întreb niciodată. Când vine și îmi spune: «Vreau 20.000 de plante», îmi dau seama că e comerciant. Dacă ar fi cultivator, mai mult de 3.000-4.000 de plante nu poate să sădească. Ori iei un fir, ori iei o dubă, la mine prețul e același”, explică Ionel. Producătorul de la Lugojel arată că obține profit din rulaj, preferând să muncească mai mult pentru a produce o cantitate mai mare, pe care s-o vândă la preț redus.

[libvideo id="4834234"]

„Toți cei care lucrează în agricultură câștigă”

„Agricultura e profitabilă. Toți cei care lucrează în agricultură câștigă, doar că mulți nu sunt sinceri și nu recunosc”, este verdictul lui Ionel, care a realizat toate investițiile reinvestind profitul. „De când am venit din Italia, în 2023 am avut primul concediu. Am făcut economii mari. Nu fumez, nu beau. Am avut grijă de familie, să am cele necesare în casă și să investesc. Am pus bani deoparte, fără împrumuturi, fără fonduri, fără bănci. Satisfacția este foarte mare că am reușit. Sunt asigurat cât trăiesc. Pot să o duc până la sfârșitul vieții cu ce-am adunat până acum”, explică Ionel modul de dezvoltare a afacerii.

Legumicultorul mărturisește că, la întoarcerea în România, dorind să înființeze o cooperativă, a adus alți legumicultori din zonă la el în solar. Asocierea nu s-a înfăptuit, iar Ionel susține că unii dintre cei pe care i-a învățat meserie au ajuns chiar să „îl sape”. „Văzând succesul pe care îl am, au încercat să replice. Dar asta nu se poate copia. Dau un exemplu. Am pe cineva căruia i-am încredințat toate secretele meseriei. A început să spună clienților mei vechi: «Cu ce e Ionel mai presus decât mine? Ce face el, fac și eu, că eu am soiurile de la el». Mi-am dat seama că nu sunt fideli. Și atunci i-am lăsat deoparte. Eu pot să îi bag în faliment dacă vreau asta. Datorită mașinăriilor pe care le-am inventat, ei nu fac nici 5% din cât pot produce eu”, se laudă fermierul.

Activ pe rețelele sociale

Mulți dintre clienți au aflat de Ionel de la Lugojel de pe Facebook. Acolo, bărbatul își prezintă ferma, arată lucrările pe care le face și vorbește cu oamenii. Spune că nu a intrat pe rețelele sociale ca parte a vreunei strategii de marketing. Totul a venit natural pentru că, dorind să coaguleze în jurul său tineri fermieri, a început să le trimită filmulețe. Iar ca să nu mai trimită la fiecare pe rând înregistrările, le-a postat pe internet. Astfel a fost descoperit de potențiali clienți noi.

„Lumea s-a prins bine de mine și acum îi ajut. De exemplu, în ultima perioadă, oamenii mi-au spus: «Domnul Ionel, recomandați-mi niște cartofi buni». Eu le-am spus. Nu ca să promovez un cartof, pentru că nu câștig nimic. Oamenii au văzut că funcționează. Eu ce câștig? Arătându-le adevărul, m-au luat în considerare de un om serios și, pe lângă celelalte lucruri, îmi vând și eu marfa”, explică Ionel strategia de marketing.

„Nu vor să lucreze pe bani puțini”

Ca toți antreprenorii din agricultură, se confruntă cu problema forței de muncă. „Vor 200 de lei la opt ore. Nu acceptă să lucreze pe bani puțini, dar îți vine cu un pachet de țigări și ia 20 de pauze. Cu 10 minute fiecare pauză, pierde cel puțin două ore din timpul de lucru. În străinătate nu e așa. Ai mâncat 10-15 minute și opt ore le lucrezi. Aici se fofârlește: ba merge la baie, ba bea apă, ba fumează. Am încercat cu niște fete și nu a funcționat. Mai repede îmi fac eu treaba, că ele vor doar să treacă ziua să își ia banii. De asta am și automatizat sculele, să nu depind de oameni. Am mașină de întins folia, de pus banda pentru picurare, bilonează pentru căpșuni. Toate făcute de mânuța mea. Mi-a părut rău într-un fel că nu am putut ajunge inginer pentru proiectarea de mașinării. Dar așa a fost situația. Am venit singur din Maramureș, am avut mulți frați, am lucrat în uzină, i-am ajutat. Acum sunt plecați în Occident, încerc să îi conving să vină în țară. Ei, când văd ce e la televizor, nu au curaj, dar se vede cu ochiul liber că se poate”, este mesajul încurajator al lui Ionel de la Lugojel.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    ciobanudorin_2006 22.03.2024, 21:24

    M am lămurit și cu legumicultura românească.Hapsani pana la Dumnezeu.Ei o salata și o ții în frigider și...după 2 săptămâni e la fel.Deci câte chimicale are ? Las o frate sa crească natural.Totul e forțat și nimeni nu ia o măsură.

  • Avatar comentarii

    Marica13 22.03.2024, 21:32

    Bravo lui om muncitor......

  • Avatar comentarii

    mariusica42 23.03.2024, 11:46

    Toate astea doar pana se umpke de bani ca pe urma stim...

  • Avatar comentarii

    dabaca2020 24.03.2024, 12:25

    Articol util ,Felicitari reporteri Libertatea ,ptr art ,,de Bun Exemplu ,Cam asa ceva trebuie mediatizat si NU Nulitati precum dana budeanu ,,prodanca ,,etc si alte gunoaie !

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!