iPhone 5 va folosi un chipset CDMA/GSM/UTMS de la Qualcomm, iar această schimbare reprezintă tranziţia definitivă de la Infineon, ca producător al chipset-urilor pentru iPhone şi iPad. De acum încolo, Qualcomm se va ocupa de producerea tuturor chip-urilor pentru device-urile mobile de la Apple.

Cea mai notabilă noutate oferită de iPhone 5 pare a fi însă faptul că telefonul va fi lansat şi proiectat, fără ca CEO-ul Steve Jobs să fie prezent pentru a coordona lucrurile aşa cum s-a întâmplat până acum. Jobs a intrat într-un concediu medical, începând de ieri, după ce în trecut a suferit de cancer la pancreas şi s-a realizat un transplant de ficat. Chiar dacă el a declarat că îşi va continua rolul pe durata absenţei sale de la sediu, înlocuitorul său Tim Cook este cel care va prelua, cu adevărat, sarcinile de zi cu zi de la Apple.

Pe lângă designul complet nou pe care îl va aborda, iPhone 5, care este testat în această perioadă de şefii Apple, va avea parte, se pare, de un chip NFC (near field communication), asemănător cu cel utilizat de Google pentru telefonul Nexus S. Această tehnologie wireless de frecvenţă înaltă, pe rază scurtă, va permite schimbul de date între două device-uri aflate în apropiere.

De asemenea, Apple ar putea lansa pe iPhone 5 un portofel electronic, care să cuprindă aplicaţii precum iPay, iBuy, iCoupons.

iPhone 5 îşi va îmbunătăţi şi sistemul de comenzi vocale, utilizatorul urmând să poată, foarte probabil, să pună întrebări destul de complexe gadget-ului său. Apple ia, de asemenea, în considerare, un nou sistem pentru iTunes, cu abonament lunar, dar şi o tehnologie care permite recunoaşterea facială. Această ultimă noutate pentru iPhone 5, aceeaşi care permite tag-uirea în fotografiile postate pe Facebook, ar putea fi canalizată în mai multe direcţii de responsabilii Apple: adăugarea funcţiei de recunoaşterea facială pentru produse precum Aperture sau iPhoto, sau poate chiar la recunoaşterea facială a utilizatorului, şi deblocarea telefonului doar pentru el.

Cum se împarte averea! Anamaria Prodan a anunțat câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
PARTENERI - GSP.RO
Cum se împarte averea! Anamaria Prodan a anunțat câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
Doliu imens în televiziune. Vestea tristă a dimineţii a fost dată de Dan Negru
Playtech.ro
Doliu imens în televiziune. Vestea tristă a dimineţii a fost dată de Dan Negru
Detalii tulburătoare despre violul dintr-un tren de navetiști din SUA. Pasagerii au filmat cu telefoanele 40 de minute calvarul femeii, însă nu au intervenit
Observatornews.ro
Detalii tulburătoare despre violul dintr-un tren de navetiști din SUA. Pasagerii au filmat cu telefoanele 40 de minute calvarul femeii, însă nu au intervenit
Horoscop 20 octombrie 2021. Fecioarele caută stabilitate, mai ales când planurile lor atârnă de un fir de ață
HOROSCOP
Horoscop 20 octombrie 2021. Fecioarele caută stabilitate, mai ales când planurile lor atârnă de un fir de ață
O chelneriță a izbucnit în lacrimi când a văzut bonul. Ce i-a scris o femeie care a refuzat să lase bacșiș. VIDEO
Știrileprotv.ro
O chelneriță a izbucnit în lacrimi când a văzut bonul. Ce i-a scris o femeie care a refuzat să lase bacșiș. VIDEO
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută
PUBLICITATE
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută