Fotbal nu prea mai avem, dar la ironii suntem campioni mondiali. Dinamoviștii râd de rivalii de la Steaua. Ionuţ Nedelcearu a declarat că meciul retur disputat de roș-albaștrii cu Manchester City în play-off-ul Ligii Campionilor i s-a părut că partida a semănat cu una amicală.Replica steliştilor nu s-a lăsat prea mult așteptată, iar Helmuth Duckadam, preşedintele de imagine al vicecampioanei, i-a luat, peste picior pe dinamoviști. ”Nu are cum să continue duelul nostru cu Dinamo. Ei nu mai joacă în Europa de foarte mult timp. Deocamdată ei văd fotbal european doar la televizor.Când o să joace și ei în cupele europene, atunci mai stăm de vorbă, până atunci nu avem cu cine discuta. Eu nu am ce răspuns să-i dau lui Nedelcearu. Când noi jucam cu Sparta Praga, ei au avut un amical cu o echipă din liga a patra", a declarat Duckadam la Digisport.”Nu i-am bătut pentru că nu vrem să-i supărăm, vrem să avem o echipă cu care să ne luptăm în campionat. E adevărat că nu i-am bătut de 7 meciuri, dar nici nu am pierdut", a mai adăugat oficialul roș-albaștrilor.Steaua și Dinamo s-au întâlnit etapa trecută în campionat, meciul terminându-se la egalitate, scor 1-1.