Istoria cartierului Ferentari: primul țigen liber din București era vătaf de căldărari

Comentează
Arhiva foto

Prima menţiune a ţiganilor din Bucureşti a apărut în 1572, când Oprea şi Stan, “feciorii Orzii ţiganul”, au vândut loc de casă grecului Cuciuc. Deşi erau robi, aşa cum erau cei mai mulți țigani la acea vreme, cei doi aveau drept de proprietate şi de liberă folosinţă a proprietăţii. În 1727, este menţionat primul ţigan liber: Dumitraşco. El avea “trei case, două pivniţe cu vinuri, bani împrumutaţi altora, unelte de căldărar (era vătaf de căldărari) şi haine”. Încă din epoca medievală, cea mai săracă zonă a oraşului era cea de sud-vest. Începea de la Podul Calicilor, de unde pornea, pe atunci, drumul Craiovei, şi s-a mărit, în timp, înspre Pieptănari-Ferentari. Există o legendă, neatestată documentar, conform căreia numele cartierului ar proveni de la nişte “ferentari”, soldaţi ai lui Mihai Viteazul, care au fost împroprietăriţi de domnitor după bătălia de la Călugăreni (1595).
Au apărut după dezrobire
După dezrobirea ţiganilor, în 1856, aceştia au părăsit moşiile şi au început să se adune în comunităţi compacte, la periferia localităţilor mari. Lor li s-au adăugat, în timp, şatrele nomade. Aşa a apărut şi comunitatea ţiganilor din Ferentari.Conform menţiunilor istorice, ţigănimea din sudul Capitalei se întindea, la începutul secolului XX, din actualul bulevard Pieptănari, care derivă din meseria ţigănească de “pieptănar”, adică făuritor de piepteni - menţionată în “Istoria

Bucureştilor” a lui Constantin C. Giurăscu - până în actuala Prelungire a Ferentarilor.
Au plecat din India în secolul V
Ţiganii sunt un grup etnic originar din nord-vestul Indiei, ce poate fi găsit azi aproape în toată lumea. Ei au migrat în Iran şi în Asia mediteraneeană, începând din secolul V, apoi în Imperiul Bizantin în secolul IX, de unde au pătruns în sud-estul şi centrul Europei, ca şi în nordul Africii, în special Egipt, în secolele X – XIV. În secolul XV au ajuns până în Europa apuseană, iar din secolul XIX, în cele două Americi.
Aici se ascundeau gangsterii, după 1945Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, în actuala Prelungire Ferentari erau vii şi livezi, de unde şi numele uneia dintre cele mai sărace străzi din acest cartier: Livezilor.


Bandă de gangsteri la marginea Bucureştiului, în 1945
“Din câte am auzit de la bătrâni, casele ţiganilor erau rare, câte una la cinci sute de metri sau chiar un kilometru. Uneori veneau şi cei nomazi. În rest, era câmp. În perioada interbelică, ţiganii erau mici meseriaşi, în special lăutari şi cărăuşi. Era o lume cu legea ei, în care străinii nu au fost bine-veniţi”, ne-a spus Eugen Gheorghe, președintele Asociației de Dezvoltare Comunitară Ferentari. După terminarea războiului, în 1945, în zonele Ferentari, Rahova, Petre Ispirescu şi Sebastian se adăposteau bandele de gangsteri ai oraşului - aşa cum îi ştiu românii din filmul “Cu mâinile curate”, al lui Sergiu Nicolaescu. Un gangster din această perioadă a fost Nicolae Purecica, poreclit Nae Chioru, celebru pentru crime, jafuri şi tâlhării, majoritatea petrecute în Ferentari.
Blocurile de nefamilişti au devenit ghetouri

După 1975, Ceauşescu a construit aici uzine şi blocuri de nefamilişti pentru muncitorii aduşi din toată ţara. Astfel, Ferentariul a devenit zonă mixtă, româno-ţigănească. După 1989, fabricile au dispărut, căminele de nefamilişti au rămas de izbelişte, mulţi foşti muncitori au plecat, iar blocurile au fost ocupate aproape în totalitate de ţigani. Aşa au apărut ghetourile din Zăbrăuţi şi Livezilor.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
MONDEN
Mirela Vaida si copiii ei
08:45
Cum și-a găsit Mirela Vaida cei trei copii când s-a întors de la „Asia Express” 2026. „Nu mai avea doi dinți. Dezordine, lucruri stricate...”
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
09:48
Aglomerație la metrou în București, pe „linia corporatiștilor”, după ce șapte trenuri de pe M2 au fost retrase pentru revizie
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
09:22
Ioana Năstase, replică pentru Brigitte Pastramă. Fosta soție a lui Ilie Năstase face noi dezvăluiri: „Nu știe nimeni mai bine decât mine ce s-a întâmplat”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!