Reprezentanții ISU Neamț au declarat că incendiul de la Spitalul Județean Piatra Neamț a fost foarte violent și avut loc o explozie. În incendiul izbucnit în seara aceasta în Secția ATI Covid au murit 10 oameni.
”Cauza incendiului trebuie să o identificăm, cu siguranță a fost vorba de o explozie, s-a răspândit foarte repede, cei 8 care erau în salon nu au avut din păcate nicio șansă”, au declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Anterior, Nelu Tătaru, ministrul sănătății, declarase că motivul izbucnirii incendiului ar fi un scurtcircuit.
Iar prefectul de Neamț, George Lazăr, a spus că ”din datele preliminare, pare că sursa incendiului este de la un injector”.
Prefectul a mai declarat: ”nu vă putem confirma dacă există cadre medicale în rândul celor 10 care au decedat. Cei 8 cu siguranță au murit în urma incendiului și al arsurilor, nu știm dacă cauza morții la celelalte persoane a fost legată de incendiu sau de lipsa de oxigen, va trebui să stabilească acest lucru ancheta”.
Ancheta urmează să fie preluată de către Parchetul General, a declarat prefectul de Neamț, specificând că ministrul sănătății urmează să ajungă la fața locului.
Foto: Ziar Piatra Neamț